Partidul Naţional Liberal nu are de unde atrage alegători, CAMPANIE IPN

La 30 noiembrie au loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. O parte din partidele politice deja au început, oficial sau neoficial, activităţile electorale, altele încă nu. Agenţia IPN şi-a propus să fixeze „portretele” formaţiunilor politice, înregistrate în percepţia societăţii, până la declanşarea oficială a campaniei electorale. Credem că este un exerciţiu util pentru electoratul din Moldova care va obţine informaţie concentrată suplimentară de care va putea ţine cont în ziua alegerilor, dar şi pentru înseşi partide care vor obţine indicii în plus pentru corectarea imaginii. S-ar putea ca acest tablou să prindă bine şi pentru o mai bună înţelegere între ceea ce vrea să fie şi ceea ce este în realitate un partid sau altul din Republica Moldova. În acest scop, mai mulţi experţi au fost solicitaţi să se exprime vizavi de şansele partidelor de a ajunge în viitorul legislativ, cum şi-au îndeplinit promisiunile făcute la fostele alegeri, eventualele coaliţii, subiecte, tactici şi strategii pe care acestea le vor utiliza pentru a se impune mai mult în faţa electoratului. Formaţiunile politice sunt prezentate în ordinea dictată de numărul mandatelor deţinute în actualul legislativ şi scorul electoral obţinut în ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate în anul 2010.
---

Partidul Naţional Liberal se poziţionează pe extrema dreaptă a eşichierului politic şi este votat doar de alegătorii cu astfel de viziuni, dar numărul acestora nu va creşte, iar formaţiunea, militând cu o singură idee, nu are de unde atrage şi alţi susţinători. PNL are nevoie să-şi schimbe imaginea şi să-şi promoveze membrii, nu doar pe liderul Vitalia Pavlicenco.

Expertul Lina Grâu spune că PNL nu este foarte vizibil în mediul public. „O vedem pe doamna Pavlicenco la TV şi pe bloguri, dar n-am sesizat activitatea partidului”, a accentuat expertul. Lina Grâu e de părere că formaţiunea nu are nicio şansă să treacă pragul electoral şi spune că felul după cum acţionează este total ineficient. Atunci când vezi că ai un electorat sub 1%, începi să-ţi pui întrebări ce nu merge şi trebuie să schimbi ceva, să faci mesajul mai clar. Dacă partidul merge aşa în continuare, fie are o convingere de neclintit, fie alte interese la mijloc.

Politologul Olga Nicolenco zice că poate să placă sau nu ideea unirii cu România, dar lupta dârză a PNL pentru această cauză nu poate produce altceva decât respect. De aici şi imaginea onorabilă a partidului condus demn de o femeie. Totuşi, luând în calcul faptul că anume PNL este primul partid care în această etapă pre-electorală a venit cu propunerea creării unui bloc european, putem deduce că aceasta ar fi formula reuşită de accedere în legislativ a PNL. Olga Nicolenco apreciază ca puncte forte ale formaţiunii perseverenţa, echipă unită, prezenţa pe reţele de socializare. Punctul slab este susţinerea redusă din partea publicului larg a ideii de unire cu România.

Expertul Denis Cenuşa este de părere că PNL are vizibilitate, dar partidul este considerat radical de către unii din cauza mesajelor de lichidare a statalităţii Republicii Moldova prin reunificarea cu România. Denis Cenuşa nu crede că acest partid are şanse să treacă pragul electoral la alegerile din noiembrie şi spune că  problema acestei formaţiuni este că nu are de unde atrage mai mulţi votanţi. Partidul Liberal, Partidul Liberal Reformator şi Partidul Liberal Democrat practic sunt pe acelaşi segment de electorat, iar PNL poate atrage doar electoratul cel mai radical, care nu are cum să crească.

Analistul politic Nicolae Negru consideră că PNL are imaginea contopită cu imaginea Vitaliei Pavlicenco, puţine persoane mai apar ca să reprezinte acest partid. „În mass-media mai apăruse şi Alexandra Can, pentru care am un respect deosebit. PNL are o problemă – trebuie să se detaşeze de imaginea Vitaliei Pavlicenco, trebuie să aibă imaginea proprie”, subliniază expertul. Nicolae Negru spune că PNL are şi alţi membri, a obţinut în justiţie dreptul de a scrie în statutul său scopul de unire cu România, ceea ce vorbeşte despre perseverenţă. Expertul menţionează că Vitalia Pavlicenco este apreciată, dar modul de comportament mai zgomotos marginalizează partidul. PNL ar trebui să aibă un mesaj mai bine conturat, dar şi un comportament coerent şi  sobru.

Victor Juc, vicedirector al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, spune că PNL a preluat un mesaj vehiculat de Frontul Popular la începutul anilor 90. Expertul crede că formaţiunea la scrutinul din toamnă va lua 1 sau chiar 2%, dar nu mai mult, deoarece oamenii practic se tem de unirea cu România, iar alte idei această formaţiune nu promovează. Victor Juc apreciază că Vitalia Pavlicenco înţelege că nu va obţine un scor pentru a accede în Parlament şi vrea să facă un bloc cu Partidul Liberal sau Partidul Liberal Reformator, dar în primul caz liberalii nu vor avea de câştigat, iar cu PLR nu are nimic de câştigat PNL.
---

În cadrul acestei campanii IPN a publicat materiale despre aprecierile date de către experţi Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Partidului Liberal Democrat din Moldova, Partidului Democrat din Moldova, Partidului Liberal, Partidului Liberal Reformator, Partidului „Renaştere”, Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi Partidului Acţiunea Democratică.

Mariana Galben, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.