Drumul de lângă satul Tribăsăuţi, Briceni, care serveşte şi baraj pentru un lac din apropiere, riscă să se surpe din cauza ploilor abundente, prezentând pericol de inundaţii pentru mai multe localităţi, atenţionează Partidul Ecologist „Alianţa Verde”, transmite Info-Prim Neo. „În urma infiltrării apei sub şosea de pe urma ploilor, drumul dat, care este de importanţă naţională, riscă să fie nu doar inundat, dar şi strivit. Din moment ce acesta serveşte baraj pentru lacul de 25 de hectare, şoseaua riscă să se surpe, iar terenurile din apropiere, din câteva localităţi, să fie inundate”, a spus la o conferinţă de presă secretarul general al Partidului Ecologist „Alianţa Verde”, Andrei Dumbrăveanu. Activitatea de moment a organizaţiilor de resort şi anume a Serviciului Ecologic de Stat, direcţiilor Situaţii Excepţionale, Agenţiei „Apele Moldovei” şi Ministerului Transportului nu este la nivel, a spus secretarul Partidului Ecologist, precizând că acestea atrag nejustificat atenţie doar localităţilor din preajma rîurilor Prut şi Nistru. Partidul consideră că ar trebui elaborat un plan de prevenire a inundaţiilor în care să fie reflectată şi situaţia tuturor bazinelor acvatice care prezintă pericol de inundaţii. „Alianţa Verde” face apel în acest sens către organele abilitate în domeniul resurselor acvatice. „În Moldova peste 3 mii de iazuri nu sunt monitorizate. Anual Republica Moldova pierde peste 43 de milioane de lei pentru că resursele acvatice nu sunt gestionate la nivel. Banii trebuie să fie distribuiţi pentru prevenirea pericolelor inundaţiilor, nu trebuie să aşteptăm inundaţii ca mai apoi să ne gândim cum să gestionăm banii”, a mai spus Andrei Dumbrăveanu.
Partidul Ecologist atenţionează despre o porţiune de drum care riscă să se surpe
-
andrei dumbraveanu plan de actiuni pentru inundatii.mp3
- 0