Partidul Dreapta îndeamnă alegătorii să-i acorde o şansă Maiei Sandu

Partidul Dreapta cheamă alegătorii unionişti să voteze împotriva candidatului pro-rus Igor Dodon, acordând astfel o şansă candidatului comun al opoziţiei de centru-dreapta, Maia Sandu, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Partidul Dreapta susţine că cedarea unei ramuri a puterii executive, precum e preşedinţia, în mâniile unui lider pro-moscovit ar însemna destabilizarea situaţiei interne, inclusiv pericolul unui „maidan” moldovenesc.

Partidul Dreapta consideră că o veritabilă legitimitate a viitorului preşedinte al Republicii Moldova poate rezulta doar dintr-o participare numeroasă, cu mult peste 50%, a alegătorilor la scrutin. În ultima perioadă, se face tot mai vizibilă o mobilizare fără precedent a alegătorilor, mai ales prin intermediul noilor tehnologii şi a reţelelor de socializare virtuale.  Ca rezultat, formaţiunea estimează participarea unui număr foarte important de cetăţeni de peste hotare la scrutinul din 13 noiembrie 2016.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.