Partidul Democrat propune un nou sistem de indexare a pensiilor
Partidul Democrat din Moldova propune un nou mecanism de calculare a pensiilor. Potrivit deputatului Andrian Candu, prin adoptarea proiectului în cauză ar dispărea inechitatea din sistemul de pensii şi în 6-7 ani pensia ar acoperi minimul de existenţă pentru un pensionar, transmite Info-Prim Neo.
PDM propune introducerea unui coeficient de indexare diferenţiat. Potrivit proiectului de lege, pentru pensiile mai mici de 1500 de lei se va aplica un coeficient de indexare calculat în baza creşterii anuale a preţurilor de consum, la care se va adăuga 50% din creşterea anuală a salariului mediu pe ţară. În acelaşi timp, pensiile care depăşesc valoarea de 1500 de lei urmează a fi indexate cu un procent care acoperă 100% inflaţia.
,,Sistemul de pensii în Republica Moldova este cum este şi Partidul Democrat care se consideră un partid social îşi propune să-l îmbunătăţească”, a declarat deputatul Andrian Candu, la o conferinţă de presă.
Potrivit parlamentarului, ca rezultat al indexării pensiilor cu 9,6% în acest an, persoanele beneficiare de pensii reduse, precum în agricultură, au avut un adaos de numai 75,3 lei la pensia de 784 lei, iar cei cu pensia de 4000 de lei au avut o majorare de 384 de lei. ,,Este o formulă care nu aduce o echitate între păturile sociale. Cei cu pensii mici observă o creştere mult prea mică în relaţie cu puterea lor de cumpărare”, a explicat Candu.
Valentina Stratan, deputat, membru în Comisia protecţie socială, sănătate şi familie a Parlamentului, susţine că, încă în 1998, Parlamentul a adoptat o strategie de reformare a sistemului de pensionare prin scoaterea categoriilor favorizate. ,,Dacă s-ar fi realizat modificările, cred că nu am fi avut atât de mulţi cetăţeni cu pensii mizere. Astăzi 1,3 contribuabili asigură un pensionar, în mod normal ar trebui să fie 3-4 contribuabili”, a precizat Stratan.
Proiectul propus de PDM ar urma să intre în vigoare din 2013, dacă va fi susţinut, iar suma necesară pentru acoperirea acestor majorări va fi prevăzută în legile bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale pentru anul viitor. ,, Deja majoritatea comisiilor parlamentare şi-au dat acordul în realizarea acestui proiect de lege la următoarea sesiune parlamentară, dar sperăm să fim înţeleşi şi susţinuţi de toţi membrii Alianţei pentru Integrare Europeană. În toamnă venim cu ceva nou, suntem la etapa de finalizare a unui proiect de lege ce priveşte introducerea impozitului consolidat în agricultură”, a menţionat Andrian Candu.
În Republica Moldova peste 650 de mii de persoane primesc pensie pentru limita de vârstă. Pensia medie este de 900 lei, pe când coşul minim de existenţă constituie 1311 lei.