Partidul Democrat este îngrijorat de situaţia demografică a R. Moldova
„Populaţia R. Moldova descreşte în fiecare an cu aproximativ 10 mii de locuitori şi nu pot exista creşteri economice din acest motiv, a declarat candidatul pe lista pentru parlament a Partidului Democrat (PD), Elena Burcă. La o conferinţă de presă pe care a susţint-o luni, 23 martie, împreună cu membrul PD, Valentina Stratan, Elena Burcă a criticat felul în care autorităţile comuniste implementează politicile sociale, transmite Info-Prim Neo.
Elena Burcă s-a mai arătat îngrijorată de faptul că de 15 ani în R. Moldova, autorităţile nu au efectuat prognoze demografice, pentru a-şi coordona mai bine politicile sociale şi nici nu iau în considerare propunerile organizaţiilor neguvernamentale.
Deputatul Valentina Stratan a spus că în ultimii ani, spre sfârşitul anului financiar, Parlamentul RM micşorează sumele prevăzute pentru asistenţa familiei din cadrul bugetului asigurările sociale de stat, pentru că tot mai puţine familii de moldoveni decid să dea naştere la copii. Mai mult, la 1mie de căsătorii înregistrate anual, se înregistrează 465 de divorţuri.
Pentru a redresa situaţia demografică din R. Moldova, Partidul Democrat propune, pe lângă o administrare mai judicioasă a granturilor şi creditelor ce vin de la donatorii externi, să fie construite locuinţe sociale pentru tinerele familii etc.