Partidul Conservator saluta învestirea guvernului Filat şi îşi anunţă dreptul la monitorizarea activităţii acestuia

Partidul Conservator (PC) salută învestirea guvernului Filat, precum si votarea programului de guvernare a R. Moldova pentru, sperăm, urmatorii patru ani, a declarat formaţiunea printr-un comunicat de presă, citat de Info-Prim Neo. “Suntem constienţi, că este un moment multaşteptat şi deosebit de important sub aspectul asumării de responsabilitate comună a forţelor de coaliţie pentru actul de guvernare, pentru functionarea eficientă a noului Executiv în interesul tuturor cetăţenilor şi in corespundere cu normele democraţiei parlamentare.Vrem să credem că noul cabinet va face faţă testului de coeziune interioară şi va da dovadă de capacitate maximă de a mobiliza potenţialul ce-l are la dispoziţie, care, trebuie să recunoaştem, nu corespunde integral aşteptărilor societăţii”, se menţionează în document. PC ureaza mult succes noului guvern şi îşi exprimă speranţa în faptul că noua echipă guvernamentală va reuşi relansarea economiei ruinate de guvernarea comunistă şi va aduce schimbarea râvnită şi multaşteptată de către întreaga societate moldovenească. Potrivit autorilor comunicatului, de reuşita acestui guvern va depinde şi soarta viitoarelor alegeri parlamentare, şi perspectiva revenirii în forţă a clanului voronist sau plecarea dfinitivă a partidului comunist la groapa istoriei. „În acelaşi timp, ţinem să reiterăm disponibilitatea de a ne implica activ în procesul de redresare şi consolidare economică a R. Moldova, dar totodată să ne rezervăm dreptul la o monitorizare strictă şi la o critică constructivă a activităţii guvernului şi să reamintim că, în contextual actual în care se află R. Moldova, nu există dreptul nici la cele mai mici greseli, ezitări şi scuze”. PC cheamă noua guvernare să dea dovadă de multă perseverenţă, tenacitate, determinare, deschidere şi toleranta la critică şi sugestii constructive. „Vă dorim mult succes în această sarcină ambiţioasă şi deosebit de dificilă care este aducerea ţării pe fagaşul normalităţii”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.