Partidul Conservator îşi va înainta propriul candidat la funcţia de primar al capitalei

Partidul Conservator (PC) va înainta candidatura Zinaidei Zorin, preşedintele organizaţiei teritoriale Chişinău, la funcţia de primar al capitalei, la alegerile din 3 iunie curent, a declarat marţi, 27 martie, preşedintele formaţiunii Natalia Nirca. Potrivit ei, Zinaida Zorin este o persoană demnă de încredere, din care motiv a şi fost delegată să reprezinte partidul în competiţia pentru această funcţie importantă. Zorin este profesor universitar la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicoale Testemiţanu” şi are studii în administraţie publică. Potrivit lui Nirca, formaţiunea va prezenta şi o listă de candidaţi în Consiliul Municipal Chişinău, precum şi propriile candidaturi în teritoriu, unde consideră că aceştia vor putea obţine victoria. În aceeaşi conferinţă de presă, Zinaida Zorin a declarat că îşi va construi o campanie electorală responsabilă, de natură să convingă alegătorii că va putea conduce primăria şi, împreună cu echipa, va soluţiona problemele care s-au acumulat în administraţia publică locală. Potrivit ei, principalul ei scop este ridicarea bunăstării locuitorilor municipiului. Victor Baciu, unul din liderii PC, a declarat că toţi politicienii din R. Moldova s-au compromis neonorându-şi promisiunile făcute, de aceea PC are şanse să vină la putere, în cazul dat la Primăria capitalei, încercând să schimbe situaţia. Până în prezent, câteva formaţiuni şi-au anunţat deja candidaţii pentru funcţia de primar al capitalei. Partidul Liberal îl va propune pe Dorin Chirtoacă, Partidul Democrat - pe Vlad Filat, Partidul Social-Democrat - pe Eduard Muşuc. Consiliul Coordonator al Organizaţiei municipale Chişinău a Partidului Naţional Liberal PNL a înaintat candidatura liderului formaţiunii Vitalia Pavlicenco. De asemenea, preşedintele Asociaţiei „Casa noastră Chişinău” Oleg Onişcenco a anunţat că va candida la această funcţie.
  • zinaida zorin candidat pc.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.