Partidul Comuniştilor cheamă la rezistenţă organizată şi democratică faţă de noul regim

Partidul Comuniştilor (PCRM) cheamă la rezistenţă organizată şi democratică faţă de noul regim. Formaţiunea a făcut publică o Adresare în acest sens prin care, „în situaţia creată cheamă cetăţenii Moldovei – tineretul, studenţii, bugetarii, pensionarii – să dea dovadă de solidaritate reciprocă, să nu se lase intimidaţi de forţele de reacţiune, să nu permită înjosirea propriei demnităţi umane şi cetăţeneşti”. PCRM cataloghează drept „forţe de reacţiune” partidele care au constituit Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE), pornind de la exemplul majorării tarifelor la anumite servicii publice în capitală. „Se adeveresc cele mai sumbre prognoze. Reacţiunea liberal-democrată, reprezentată de partidele Liberal Democrat, Liberal, Democrat şi Alianţa Moldova Noastră ajungînd la putere în ţară au început atacurile asupra societăţii, a călca în picioare interesele fundamentale. Reprezentanţii coaliţiei nou apărute încă nu au format guvernul, nu şi-au determinat programul de activitate, dar deja au trecut la atacuri practice, perfide şi neruşinate asupra tuturor drepturilor şi garanţiilor sociale ale Dumneavoastră.”, se spune în document. „Devine clar că în cele mai apropiate zile, experimentul chişinăuian va fi aplicat asupra întregii ţări. Devine clar că această guvernare este capabilă să existe, să conducă şi să funcţioneze, doar pe baza jefuirii sociale, lichidării programelor de asistenţă şi susţinere, pe baza golirii buzunarelor simplilor cetăţeni ai Moldovei. Nu mai este loc de dubii că în Moldova se creează un regim de guvernare antidemocratic şi antipopular, care distruge orice perspectivă pentru continuarea dezvoltării economice, politice şi sociale stabile”, pronosticează autorii Adresării, citate de Info-Prim Neo. Pe de altă parte, Partidul Democrat, parte componentă a Alianţei, a difuzat un comunicat prin care a răspuns indirect atacurilor PCRM. Potrivit PDM, „perioadele de schimbare a puterii sunt mereu acompaniate de apariţia a tot felul de zvonuri şi informaţii eronate, fiind răspândite de obicei de forţele politice care au pierdut alegerile”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.