Pe scena politică a Republicii Moldova apare o nouă formațiune – Partidul „Ai Noștri”, care își anunță congresul de constituire pe 12 iunie. Într-o conferință de presă la IPN, liderul grupului de inițiativă, Mihail Ahremțev, a declarat că, după opt luni de muncă, echipa a ajuns la etapa la care își poate declara constituirea. Formațiunea nu mai reușește să participe la alegerile anticipate din acest an, dar cei din grupul de inițiativă sunt încrezători că va veni timpul când vor ajunge în Parlament.
Daria Feodorova, membră a grupului de inițiativă, a punctat direcțiile pe care își vor concentra atenția. Printre priorități este și regiunea transnistreană, despre care spune că a rămas la mijloc de drum în recunoașterea independenței sale, ajungând într-o blocadă economică. Este necesar, acum mai mult ca oricând, să se muncească în direcția restabilirii încrederii, să se ajungă la un contact mai strâns cu cei din regiune, inclusiv la nivel politic. O atenție considerabilă va fi acordată și Găgăuziei, ca să nu devină o a doua regiune transnistreană. Se cer investiții și în alte regiuni ale țării, ca lumea să nu mai plece de acasă. Partidul „Ai Noștri” va face totul ca oamenii să își dorească să trăiască în Republica Moldova. E vorba și de drumuri bune, servicii medicale accesibile, salarii mai mari, a punctat Daria Feodorova.
Ilie Kisileov, membru al grupului de inițiativă, a spus că Partidul „Ai Noștri” va face așa ca în țară să existe o adevărată independență, ca funcționarii să nu lucreze pentru sponsorii străini, dar pentru popor. „Despre ce independență putem vorbi astăzi dacă ambasadorii vestici pe față arată ce Parlament ar vrea ei să vadă în țară, ei ne arată ce legi să adoptăm?”, a remarcat acesta.
Adelina Castraveț, membră a grupului de inițiativă, spune că a obosit de politicieni care fac promisiuni și le uită după alegeri. Tinerii sunt forțați să plece din țară ca să-și facă un viitor mai bun. Nimeni nu se gândește la ei, nu le oferă șansa să rămână acasă. Partidul „Ai Noștri” va promova o educație de calitate în toate regiunile țării. Va opri închiderea școlilor și va propune o reformă autentică a educației. De asemenea, va a forma un parlament al tineretului și un consiliu municipal al tinerilor. Satele trebuie întoarse spre cultură, iar casele de cultură din sate trebuie să fie reanimate, a spus Adelina Castraveț.
Legat de educație, Anastasia Ahremțeva, a adăugat că se va insista pe deschiderea claselor cu predare în limba rusă în toate instituțiile de învățământ. Formațiunea va promova introducerea în legislație a pedepselor pentru discriminarea pe criterii de etnie sau limbă vorbită, având în vedere discriminarea vorbitorilor de limbă rusă.
Tatiana Telipiz, membră a grupului de inițiativă, a relatat că un partid trebuie să fie e gata de dialog, să fie aproape de popor. Partidul „Ai Noștri” e gata să schimbe țara, să-i asigure pe toți cu drepturi egale.
Intenția de a crea un nou partid politic pe scena politică din Republica Moldova a fost anunțată în luna octombrie 2020.