Alocațiile de la bugetul de stat pentru partidele politice vor putea fi utilizate și pentru acoperirea cheltuielilor de locațiune a sediilor partidelor. Guvernul a adat aviz pozitiv unei completări în acest sens la articolul 28 al Legii privind partidele politice, transmite IPN .
Deciziile de reorientare a mijloacelor respective pentru acoperirea cheltuielilor de locațiune urmează să fie luate de către organele de conducere a partidelor beneficiare.
În bugetul de stat pentru 2016 sunt prevăzute mijloace pentru finanțarea partidelor atât parlamentare, cât și extraparlamentare în sumă de 40 mln lei. Acesta se va repartiza conform rezultatelor obținute la ultimele alegeri parlamentare și locale de către partide.