Partidele politice regretă incidentul de la postul de peste Nistru
Şi partidele politice au avut reacţii la incidentul de la postul trilateral al forţelor de pacificare pe segmentul podului de peste Nistru, unde un tânăr a murit împuşcat de un pacificator rus. Partidele cer convocarea de urgenţă a unei reuniuni în formatul 5+2 şi desfăşurarea unei anchete corecte şi obiective pe acest caz, transmite Info-Prim Neo.
„Luând în considerare acest caz tragic, precum şi faptul că actualul format militar al acestor trupe a devenit un factor de instabilitate şi un impediment major în procesul de reintegrare a Republicii Moldova, Partidul Liberal solicită convocarea de urgenţă a unei reuniuni în formatul 5+2. Acest format trebuie să decidă înlocuirea forţelor militare de menţinere a păcii cu o misiune de poliţie civilă sub control UE şi ONU”, se spune în comunicatul emis de PL. Liberalii condamnă comportamentul agresiv al trupelor Federaţiei Ruse şi îl califică drept un abuz faţă de populaţia civilă a Republicii Moldova şi o agresiune fără justificare.
PLDM informează că tânărul rănit mortal, Vadim Pisari, a făcut parte din echipa Tineretului
Liberal Democrat din raionul Dubăsari. „El s-a implicat activ în toate acţiunile desfăşurate de organizaţia teritorială, a fost un tânăr onest, sincer şi binevoitor, un bun şi devotat coleg”, se menţionează în comunicatul de presă difuzat de liberali-democraţi. PLDM solicită organelor competente desfăşurarea de urgenţă a unei anchete corecte, obiective şi profesioniste, care să conducă la elucidarea tuturor circumstanţelor acestui caz tragic şi luarea tuturor măsurilor.
Pe segment extraparlamentar PNL acuză conducerea Moldovei de sterilitate în faţa „putiniştilor” şi „medvezilor”. „Pretinşii noştri lideri politici sunt încurcaţi cu regimul de la Kremlin, fiind şantajabili prin trecutul şi prezentul lor, neelucidate pentru populaţie şi care îi fac ostaticii statului ce ne ţine sub ocupaţie – Federaţia Rusă”, se spune în comunicatul PNL.
Tragedia s-a produs în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, puţin după ora 07.00. Vadim Pisari se afla la volanul unui automobil şi a refuzat să oprească la solicitarea santinelelor de post. Glontele tras de către militarul rus, şeful schimbului de post, i-a nimerit în spate. Tânărul a murit la spital, la o oră după ce a fost operat.