Partidele extraparlamentare se evidenţiază prin viziunile clare asupra problemelor

O parte din partidele extraparlamentare se identifică prin promovarea unor viziuni clare asupra unor sau altor probleme cu care se confruntă societatea. De această părere este co-preşedintele coordonator al Partidului Partidul Popular din Moldova (PPRM), Alexandru Oleinic, referindu-se la colectarea semnăturilor pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova prin vot direct pe care a iniţiat-o formaţiunea sa, transmite IPN.

În cadrul dezbaterilor publice „Dacă alegerile parlamentare ar avea loc mâine… Imaginea guvernării şi opoziţiei în percepţia societăţii moldoveneşti ca indiciu pentru perspectivele politice ale ţări”, organizate de agenţia IPN, Alexandru Oleinic a spus că aceasta este o campanie care încă se desfăşoară şi rezultatele preliminare sunt foarte bune în sensul colectării semnăturilor necesare pentru modificarea Constituţiei.

Politicianul a spus că PPRM va încerca să sensibilizeze Parlamentul în privinţa modificării Constituţiei, pentru că lipsa de claritate în ceea ce priveşte alegerea şefului statului creează foarte multe probleme, ce ţin de instabilitatea politică, economică, implicarea politicului în viaţa cetăţenilor, iar doleanţele ca preşedintele să fie ales de popor vin din partea cetăţenilor.

PPRM a dat startul campaniei „Tu îţi alegi preşedintele” în mai curent. Semnăturile sunt colectate de organizaţiile teritoriale ale formaţiunii în toate localităţile ţării.

„Dacă alegerile parlamentare ar avea loc mâine… Imaginea guvernării şi opoziţiei în percepţia societăţii moldoveneşti ca indiciu pentru perspectivele politice ale ţării”, este ediţia a XXIII-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizat cu susţinerea Fundaţiei germane „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.