Partidele de centru-dreapta susţin ideea unui candidat unic la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, însă cu anumite variaţii. Unele partide îşi doresc ca acest candidat unic să fie ales doar din rândurile partidelor proeuropene, în timp ce altele pledează şi pentru alegerea unui candidat unic într-un format mai larg de partide. Totodată, reprezentanţii partidelor de centru-dreapta spun că iau în calcul şi opţiunea unui candidat care să vină din rândurile societăţii civile. Opiniile au fost exprimate în cadrul dezbaterilor publice cu tema „Candidatul comun al dreptei la prezidenţiale: necesitate şi posibilitate, avantaje şi dezavantaje”, ediţia a 57-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.
Expertul permanent al proiectului, Igor Boţan, a declarat că ideea unui candidat comun la prezidenţiale a fost lansată conştient în societate a pentru a vedea care sunt reacţiile partidelor politice şi ale opiniei publice. El afirmă că reprezentanţii guvernării pledează pentru ideea ca fiecare partid să vină cu propriul candidat pentru prezidenţiale, spunând, în acest mod că situaţia în ţară s-a normalizat. Pe de altă parte, partidele de centru-dreapta vorbesc despre un candidat comun şi sunt gata să-l identifice în numele binelui comun, considerând că ţara se află în stare de criză profundă.
Membrul Biroului Politic şi al Consiliului Naţional Politic al Partidului Liberal Democrat din Moldova, Viorel Cibotaru, susţine că nu este importantă atât figura concretă a candidatului la preşedinţie, cât activitatea de a coagula forţele politice care vor înainta acest candidat. De asemenea, Viorel Cibotaru a menţionat că lupta pentru funcţia de preşedinte nu ar trebuie să fie un scop în sine. El a spus că în actuala guvernare voinţa poporului nu este reprezentată, iar vectorul european al ţării este subreprezentat.
Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a spus că actualmente se discută despre un candidat comun la funcţia de preşedinte pe segmentul politic de centru-dreapta. Maia Sandu consideră că după identificarea candidatului comun la prezidenţiale nu este corect ca acesta să fie anunţat public înainte ca Guvernul şi Parlamentul să facă publice regulile de joc, adică condiţiile scrutinului. Preşedinta PAS a spus că dacă va fi cunoscut candidatul comun al partidelor de centru-dreapta, iar condiţiile scrutinului nu vor fi enunţate clar, atunci guvernare va încerca să reducă din şansele acestuia.
Secretarul general al Partidului Popular European din Moldova, Mihai Căpăţînă, a declarat că partidul pe care-l reprezintă nu va purta discuţii cu Partidul Socialiştilor şi cu Partidul Politic „Partidul Nostru” pentru a desemna un candidat unic la alegerile prezidenţiale. Totuşi, Mihai Căpăţînă a subliniat necesitatea unor discuţii cu partidele de centru-dreapta pentru a desemna un candidat unic la preşedinţie. „Necesitatea unui candidat unic pe centru-dreapta este stringentă astăzi, inclusiv pentru că avem foarte multe partide pe dreapta”, a menţionat Mihai Căpăţînă.
La rândul său, vicepreşedintele Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr”, Alexandru Slusari, a declarat că formaţiunea pe care o reprezintă pledează pentru discuţii atât cu partidele de centru-dreapta, cât şi cu cele de stânga pentru a identifica un candidat unic, pentru ca viitorul preşedintă să poată reprezenta toţi cetăţenii. Totodată, Alexandru Slusari a menţionat că dacă nu se va reuşi identificarea unui candidat pe un segment politic extins, PPDA va merge pe alegerea unui candidat comun al formaţiunilor politice de centru-dreapta.
În opinia preşedintei Partidului „Dreapta”, Ana Guţu, cei 25 de ani de experienţă ai Republicii Moldova arată că indiferent cine este la putere, lucrurile în ţară merg prost. Ana Guţu a spus că partidul pe care îl conduce este interesat de identificarea unui candidat unic care, pe lângă alte calităţi necesare, să deţină şi aptitudini de a promova ideea unirii Moldovei cu România.
Potrivit preşedintelui Partidului Verzilor din Republica Moldova, Anatolie Prohniţchi, cu cât mai târziu va fi identificat şi anunţat candidatul unic al partidelor de centru-dreapta, cu atât mai greu acesta va fi promovat. Anatolie Prohniţchi este de părerea că cea mai bună soluţie ar fi identificarea şi înaintarea unui candidat din societatea civilă, fără apartenenţă de partid.
Dezbaterile publice cu tema „Candidatul comun al dreptei la prezidenţiale: necesitate şi posibilitate, avantaje şi dezavantaje” sunt ediţia a 57-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, realizat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.