Mai mulţi moldoveni care s-au întors de peste hotare şi au iniţiat o afacere în Republica Moldova prin intermediul Programului de Atragere a Remitenţelor în Economie „PARE 1+1” şi-au prezentat vineri, 8 februarie, istoriile de succes în cadrul unei conferinţe organizată la Chişinău. Prezent la eveniment, ministrul economiei, Valeriu Lazăr, a menţionat că „PARE 1+1” va fi prelungit până în anul 2015, iar pentru anul 2013 este prevăzută alocarea a 32 de milioane de lei, ceea ce înseamnă mai multe investiţii comparativ cu anii precedenţi, transmite Info-Prim Neo. Ministrul economiei a specificat că prioritate la co-finanţare vor avea doar întreprinzătorii care vor prezenta afaceri inedite şi competitive. „Nu vom mai finanţa tehnologii din secolul al XIX-a, iar dacă vor fi 5 proiecte la fel de bune şi unul va veni cu o tehnologie inovativă, acela va avea prioritate”, a specificat Valeriu Lazăr. Totodată, ministrul a menţionat că este un efect pozitiv al programului că în diferite zone ale ţării sunt oameni care au reuşit să deschidă afaceri de succes şi să motiveze cât mai multe persoane să-şi construiască viitorul acasă. Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, a menţionat că acest program face parte din sprijinul bugetar pentru dezvoltare rurală, iniţiat încă în 2010, iar Uniunea Europeană va oferi în total 42 de milioane de euro. Anul trecut, prin aplicarea principiului „mai mult pentru mai mult”, s-a decis că acest sprijin bugetar va beneficia de un bonus de 14 milioane de euro, iar o parte din aceste mijloace, mai exact 4,5 milioane de euro, vor fi folosite pentru a suplimenta programul PARE 1+1. Ambasadorul a mai spus că, odată ce va fi semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, întreprinzătorii moldoveni vor avea o piaţă de desfacere imensă, unde vor putea să exporte producţia autohtonă. „Un plus pentru Republica Moldova este producţia agricolă pe care o va putea exporta în Uniunea Europeană şi va exista o serie de beneficii, deoarece multe impozite o să fie eliminate”, a subliniat Dirk Schuebel. Meşterul olar din satul Hogineşti, raionul Călăraşi, Vasile Goncear, a spus că a lucrat 10 ani în Italia, unde a ocupat funcţii de conducere. Când a revenit la baştină şi a văzut satul în ruine şi fără tineri, a hotărât să se întoarcă acasă pentru a schimba situaţia. A început să confecţioneze oale din lut şi să salveze ramura olăritului, care este pe cale de dispariţie. A ajutat la renovarea şcolii, la construcţia unei grădiniţe în sat şi a deschis un centru de instruire pentru tinerii pasionaţi de olărit. O altă istorie de succes este a Dianei Crudu din Durleşti, care, după mai mulţi ani de studii în România, a revenit în Republica Moldova cu gândul să-şi lanseze o afacere şi a fondat o firmă de vite cornute. Pe lângă această activitate, a decis să cultive şi struguri de masă de soiuri europene pentru a le putea exporta. „Tinerii din Republica Moldova nu trebuie să se plângă că nu s-au născut la locul potrivit, la timpul potrivit sau că nu-i conduce o guvernare potrivită. Tineretul trebuie să viseze, să muncească şi să se realizeze pentru că în Moldova este un potenţial enorm de lucru şi nu trebuie să plece să lucreze pentru state străine”, a spus Diana Crudu. Programul este desfăşurat în baza regulii „1+1”, care prevede că fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu din cadrul programului. Banii sunt oferiţi drept grant nerambursabil. Suma maximă a finanţării constituie 200 de mii de lei. Programul a fost susţinut financiar de către Uniunea Europeană în perioada anilor 2011-2012. Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din cadrul Ministerului Economiei şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) sunt în proces de negociere pentru identificarea mijloacelor financiare pentru finanţarea acestuia în anii 2014-2015.