Participanții la actul justiției trebuie să fie integri, corecți și cu verticalitate, avocat

Este important ca cei care participă la actul justiției să fie integri, corecți și să dețină  verticalitate. O spune avocata Oxana Eșanu, care reprezintă interesele omului de afaceri Vitalie Perciun. Potrivit avocatei, în dosarul în care este vizat clientul ei au fost admise abuzuri și ilegalități, încercându-se preluarea afacerilor cu participarea organelor de drept și a persoanelor interlope.

Într-o conferință de presă la IPN, avocata a declarat că cel care conduce urmărirea penală țintește o răfuială personală față de omul de afaceri. Având acces la dosar, a oferit unui interlop date despre conturile bancare ale lui Vitalie Perciun. Au fost depuse numeroase sesizări prin care apărarea a cerut retragerea dosarului din gestiunea direcției respective, dar și recuzarea procurorului de caz. În cazul ultimei cereri, conducerea instituției urma să examineze demersul de recuzare și să decidă dacă acuzatorul va continua acțiunile de urmărire penală sau va desemna un alt acuzator. „Solicit ca cererile depuse de partea apării să fie examinate de către conducerea Procuraturii și să fie exprimată o opinie față de ele”, a precizat Oxana Eșanu.

Potrivit avocatei, omul de afaceri Vitalie Perciun este victima unui atac raider prin care se încearcă să-i fie preluate afacerile. „Primul argument este că a fost organizată reținerea acestuia cu o zi înainte de a fi procesul de judecată prin care încerca să salveze o companie din insolvabilitate unde este implicat grupul de interese Vîlcu și Andronachi, iar avocatul acestora, Stratan, cunoștea despre reținerea domnului Vitalie Perciune până a fi aplicată această măsură, fapt ce îl putem proba prin martori cărora le-a comunicat”, a comunicat avocata.

Oxana Eșanu a mai invocat faptul că în mass-media au parvenit informații false privind motivul reținerii lui Vitalie Perciune. „Pe canalul de Telegram UNGUREANU 112, s-a menționat că motivul reținerii este spălarea banilor, iar, la data de 10.06.2022, în emisiunea Spovedania lui Rizea, domnul Cristian a operat cu informații false vizavi de motivul reținerii, invocând că este pentru șantaj și escrocherie. La modul real, însă, motivul reținerii este un dosar fabricat pe numele lui Vitalie Perciun, incriminându-se săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.191 alin 5 CP al RM. Prejudiciul este unul fictiv, or în baza unui transfer de 33 de lei în capitalul social al unei companii a domnului Vitalie Perciun se pretinde la valoarea unui bun imobil de peste 10 milioane lei. Reținerea domnului Vitalie Perciun a fost efectuată de către ofițerul de urmărire penală Valerii Țurcanu fără să ofere posibilitatea să prezinte toate declarațiile ca bănuit, declarațiile au fost consemnate mai bine de 5 ore, au fost întrerupte și prezentată o ordonanță de reținere din safeu care era deja semnată, deci, nu mai interesa probele apărării sau declarațiile oferite”, a remarcat avocata.

„A doua zi, procurorul în procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, domnul Alexei Stăvilă, a înaintat învinuirea fără să ofere posibilitatea să continue audierea ca bănuit, mai mut decât atât, fiind informat că este depusă cerere de recuzare, a continuat acțiunile sale pe caz înaintând în acest sens și demersul privind aplicarea măsurii preventive arest”, a precizat avocata.

Apărarea face apel către organele de conducere ale anchetei să examineze plângerile și cererile formulate de avocat pe cauză în regim de urgență.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.