Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” este deschisă să dezvolte și să extindă programele de colaborare cu partenerii din statul Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii. Declarația a fost făcută, ieri, 17 mai 2019, de către rectorul Ion Ababii, la conferința de presă consacrată celebrării a 20 de ani de cooperare între Republica Moldova și Carolina de Nord și vizitei unei delegații americane, condusă de Secretarul de Stat al Carolinei de Nord Elaine Marshall.
Conform afirmațiilor rectorului, pe parcursul a două decenii, Universitatea a dezvoltat relații de cooperare cu instituțiile de profil medical, de cercetare și de asistență medicală din Carolina de Nord și a derulat un șir de proiecte ce țin de instruirea la distanță, de activitatea bibliotecilor medicale, precum și de domeniile: stomatologie, farmacie și asistență medicală generală. Acțiunile desfășurate s-au axat pe promovarea mobilității academice a profesorilor, a studenților și a bibliotecarilor, pe dezvoltarea și lansarea unui nou program de studii în Asistența medicală generală și pe oferirea de suport tehnic din partea universităților și a diverselor organizații din Carolina de Nord sub formă de loturi de instrumente medicale și consumabile pentru instituțiile medicale din țară, inclusiv pentru clinicile universitare.
Doar în anul 2006, clinicile universitare și instituțiile medicale republicane din municipiul Chișinău au beneficiat de echipament și consumabile medicale în valoare de circa 500 mii de dolari.
În cadrul acestui parteneriat, partea americană a donat peste 100 de mii de exemplare de publicații medicale și a oferit acces gratuit la valoroase baze de date și la resurse informaționale axate pe medicina bazată pe dovezi.
Medicii stomatologi din SUA, în comun cu profesorii și studenții stomatologi de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, pe parcursul a 20 de ani, acordă servicii stomatologice gratuite copiilor din orfelinatele Republicii Moldova. Până în prezent au beneficiat de tratament peste 5000 de copii.
„Toate aceste activități poartă un caracter sistemic, cu un impact benefic asupra învățământului superior medical și a sistemului de sănătate din Republica Moldova, fapt pentru care exprimăm înaltă gratitudine pentru susținerea permanentă și sprijinul acordat”, a declarat rectorul Ion Ababii.
În context, academicianul a informat că Guvernul Republicii Moldova a semnat un nou Memorandum de colaborare, pentru următorii 5 ani, și acest fapt „inspiră optimism că lucrurile vor avansa atât în programele deja inițiate, cât și vor fi dezvoltate alte direcții prioritare, ce urmează a fi racordate la cerințele serviciilor internaționale în domeniu”.
Elaine Marshall, Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, a menționat că această cooperare este înalt apreciată de către toți partenerii ambelor părți. „Colaborarea de 20 de ani confirmă că putem fi mândri de realizările noastre și este un model ce poate fi aplicat și în alte relații similare. Acest parteneriat se va extinde cu noi oportunități, posibilități și schimburi de experiență în diverse domenii. Ne dorim o continuitate pentru încă cel puțin 20 de ani”, a accentuat Elaine Marshall. Referindu-se la participarea implicită a rectorului Ion Ababii în dezvoltarea parteneriatului bilateral, Secretarul de Stat a subliniat că Domnia Sa va lăsa în istoria sistemului de ocrotire a sănătății din Republica Moldova o moștenire semnificativă pentru următoarele generații.
În aceeași zi, la Universitate a fost organizată o Conferință dedicată celei de-a 20-a aniversări a Parteneriatului bilateral Republica Moldova - Carolina de Nord, în cadrul căreia au fost prezentate realizările programelor de colaborare în domeniile: Stomatologie, Farmacie, Asistență medicală generală și ale proiectului de cooperare dintre Biblioteca Științifică Medicală și 12 biblioteci medicale din Statul Carolina de Nord.
La eveniment au participat cca 230 de persoane, reprezentanți ai Ambasadei SUA în Republica Moldova, ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, membrii Senatului, șefi de catedre și subdiviziuni universitare, studenți și medici-rezidenți.
Delegația americană, condusă de Secretarul de Stat al Carolinei de Nord și reprezentată de coordonatorii programelor de parteneriat (17 persoane), a fost oaspetele de onoare a tuturor evenimentelor consacrate celor 20 de ani de cooperare între Republica Moldova și Carolina de Nord.
Parteneriatul dintre Republica Moldova și Carolina de Nord a fost lansat la 22 aprilie 1999, prin semnarea unui Memorandum bilateral, în scopul facilitării cooperării în domeniul economic, cultural, științific, mobilităților academice, apărării și protecției civile.
Departamentul Comunicare și Relații Publice
IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova
relatiipublice@usmf.md
Tel.: 022 205 235, 022 205 367
GSM: 79 087 267
Fax: 022 242 411
www.usmf.md
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire