Parteneriatele cu tinerii – element-cheie în construirea unui viitor mai bun

Rolul major al tinerilor în luarea deciziilor şi construirea unui viitor mai bun este subiectul Zilei Internaţionale a Tineretului, marcată la 12 august, ce se desfăşoară în anul curent sub genericul „Construind o lume mai bună: parteneriatul cu tinerii”, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al UNFPA în Moldova. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului la Chişinău, astăzi, 9 august, s-a desfăşurat o conferinţă de presă a Ministerului Tineretului şi Sportului, în comun cu UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie, OSCE şi Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM). În cadrul conferinţei vorbitorii au apreciat atenţia tot mai mare care se acordă implicării tinerilor în procesul de luare a deciziilor şi oportunităţile care sunt deschise parteneriatelor cu tinerii în Moldova. Ministrul tineretului şi sportului, Ion Cebanu, a comunicat că marcarea Zilei Internaţionale a Tineretului în Republica Moldova accentuează odată în plus rolul şi importanţa tinerilor în societate şi oferă noi oportunităţi pentru afirmarea lor în diferite sfere de activitate. „Ministerul Tineretului şi Sportului susţine acţiunile ONG-urilor şi grupurilor de iniţiativă ale tinerilor, în mod special a celor ce realizează activităţi de educaţie nonformală şi de voluntariat, având drept scop dezvoltarea capacităţilor şi abilităţilor personale necesare incluziunii şi integrării lor sociale. Totodată, facem un apel către toţi tinerii de a se implica şi a deveni membri activi în cadrul comunităţilor din care fac parte, deoarece prezentul şi viitorul numai lor le aparţine”, a subliniat ministrul. Boris Gâlca, reprezentant adjunct UNFPA în Moldova, a spus că apreciază succesele înregistrate de Moldova şi eforturile depuse de Guvern pentru ca tinerii să devină actori importanţi la dezvoltarea societăţii. „Implicarea şi participarea tinerilor este indispensabilă în procesul democratic de luare a deciziilor pentru o dezvoltare durabilă a societăţii. Iată de ce am convenit cu partenerii guvernamentali asupra implicării directe a liderilor de tineret la Evaluarea Planului de Acţiuni 1994-2014 a Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare (Cairo, 1994) - exerciţiu de importanţă crucială în care este angajat actualmente Guvernul”, a declarat Boris Gâlca. Totuşi, subliniază reprezentantul adjunct al UNFPA în Moldova, trezeşte îngrijorări dezvoltarea inechitabilă şi posibilităţile tinerilor din zonele rurale, care de multe ori rămân în afara accesului universal la informaţie şi educaţie de calitate, fapt care-i dezavantajează ulterior în dezvoltarea potenţialului lor. Paula Redondo Alvarez-Palencia, asistent de program în cadrul Misiunii OSCE, a comunicat că la moment Misiunea este interesată să coopereze cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi să încerce să faciliteze includerea tineretului de pe malul stâng al Nistrului. Una dintre activităţile importante de implicare a tinerilor la nivel local este participarea lor în procesul de evaluare a Planului de Acţiuni a Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare (Cairo, 1994) în care Moldova urmează să indice care sunt realizările remarcabile şi segmentele care necesită intervenţii în continuare. La fel, în şirul acţiunilor dedicate tinerilor şi care se înscriu în tematica Zilei Internaţionale a Tineretului sunt taberele de vară „Informat şi protejat”, extinderea în toate raioanele a reţelei de Centre de Sănătate prietenoase tinerilor, desfăşurarea cursurilor de consolidare a capacităţilor lucrătorilor de tineret. De asemenea evaluarea Strategiei naţionale pentru Tineret, crearea structurilor de co-management în 5 raioane-pilot precum şi monitorizarea bugetelor publice în domeniul tineret ale tuturor autorităţilor publice locale din ţară şi organizarea Festivalului de Teatru Social. Marcarea Zilei Internaţionale a Tineretului pe data de 12 august a fost declarată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1999.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.