Partea transnistreană a organizat unilateral un post de grăniceri în Pohrebia
Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) aduce la cunoştinţă că partea transnistreană a organizat unilateral un post de grăniceri în localitatea Pohrebia din raionul Dubăsari, acestu lucru fiind în contradicţie cu deciziile CUC, transmite Info-Prim Neo
Într-un comunicat de presă, remis spre difuzare de către Delegaţia moldovenească în CUC, se menţionează că cetăţenii din zonă au depus până acum mai multe plângeri. Postul a fost organizat la intersecţia drumurilor Tiraspol-Dubăsari-Pohrebia, drumul fiind reparat reparat din banii alocaţi de către Primăria din Pohrebia şi din banii cetăţenilor.
CUC atenţionează că o reacţie a cetăţenilor la organizarea acestui post ar putea lua forma unor proteste în masă.
„Aceste acţiuni ale părţii transnistrene demonstrează ignorarea totală de către reprezentanţii de la Tiraspol a hotărârii CUC privind abţinerea de la astfel de acte unilaterale, care ar putea complica viaţa cetăţenilor”, se menţionează în comunicat.
Delegaţia moldovenească în CUC se adresează către Misiunea OSCE, atenţionând-o că forţele de securitate transnistrene în Zona de Securitate încălcă sistematic deciziile CUC.