Parte de carte
Peste o mie de cărţi au fost colectate în cadrul acţiunii-maraton „Un Mărţişor pentru o carte”, organizat de publicaţia „ Ziarul de Gardă”. Scopul campaniei a fost de a dona cărţi penitenciarului de femei de la Rusca şi liceului cu studiere în română „Luceafărul” din Vulcăneşti.
Potrivit organizatorilor, bibliotecile penitenciarului şi a instituţiei de învăţământ au un fond vechi de carte şi duc lipsă de ediţii noi. Aneta Grosu, redactor-şef la „Ziarul de Gardă” a declarat pentru Info-Prim Neo ca anul acesta, în comparaţie cu anul trecut, s-au donat mai multe cărţi. Oamenii n-au venit numai cu o carte, ci cu seturi întregi.
Elevii de la liceul din Vulcăneşti, în semn de mulţumire, au confecţionat pentru fiecare participant la acţiune câte un mărţişor cu numele lor. Deţinutele de la penitenciarul Rusca au oferit şi ele două seturi de mărţişoare croşetate, cu pietricele şi elemente de ierbar.
În următoarele zile donaţia de carte va fi transmisă beneficiarilor.
Anul trecut publicaţia „Ziarul de Gardă” a organizat o campanie de colectate a cărţilor pentru penitenciarul din Lipcani şi pentru Şcoala Internat cu studiere în limba română de la Tighina.