Parlamentului a votat repetat opt proiecte trimise la reexaminare de către șeful statului

Opt proiecte de legi trimise de către șeful statului spre reexaminare Parlamentului au fost votate repetat de către deputați, cu menținerea poziției anterioare. Din sală au lipsit însă deputații din trei fracțiuni. Comuniștii au anunțat de ieri că nu vor participa la ședință, liberal-democrații au părăsit plenul Parlamentului chiar la început de ședință, iar socialiștii după ce au fost examinare primele două chestiuni, constatând faptul că poziția președinției pe marginea acestora nu este luată în seamă, transmite IPN.

Majoritatea parlamentară, cu 55 de voturi, a promovat repetat proiectul Legii cu privire la energetică, care oferă independenţă financiară Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Parlamentul a insistat și pe legea prin care se modifică rolul și statutul Academiei de Științe a Moldovei, iar atribuțiile de cercetare și inovare sunt transferate unor componente ale puterii executive. Un alt proiect votat repetat vizează modificarea și completarea unor articole din Codul Muncii, care reglementează unele raporturi de muncă.

Vot repetat, cu menținerea poziției anterioare, au primit și legile care se referă la tichetele de masă, la distincțiile de stat, la combaterea terorismului. Încă un proiect de lege pentru care deputații și-au dat repetat votul aduce modificări în Legea cu privire la Guvern, Legea privind organizarea administrativ-teritorială, Legea drumurilor și  Codul fiscal.

Președintele Republicii Moldova este obligat să promulge legile votate repetat de către Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.