Parlamentul va marca Ziua Europei printr-un şir de acţiuni, care vor avea loc vineri, 13 mai. Programul va începe la ora 9.30 cu expoziţia „Europa prin ochii copiilor”, care va fi inaugurată în holul Parlamentului. Expoziţia va cuprinde desene realizate de copii din diferite localităţi ale Republicii Moldova. Cele mai bune 12 desene vor fi incluse într-un calendar al Parlamentului dedicat Zilei Europei. Expoziţia va fi deschisă de preşedintele Parlamentului Andrian Candu şi de şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, PirkkaTapiola, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, la ora 10.00, Parlamentul se va convoca în şedinţă plenară, la care vor participa ambasadorii misiunilor diplomatice şi ai organizaţiilor internaţionale din Republica Moldova. În debutul şedinţei vor fi adresate mesaje festive cu ocazia Zilei Europei şi va fi prezentat un spot video despre aşteptările cetăţenilor Republicii Moldova de la UE.
„Uniunea Europeană înseamnă un viitor mai bun pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, iar Ziua Europei este sărbătoarea ce reprezintă uniune şi prosperitate, libertate şi democraţie, diversitate şi egalitate. Republica Moldova trebuie să continue drumul european şi să devină parte a familiei europene”, a menţionat Andrian Candu.
Începând cu ora 21.00, va fi organizat un show de lumini. Clădirea Parlamentului va fi iluminată în culorile drapelului UE şi ale tricolorului.