Parlamentul şi Guvernul se convoacă în şedinţă comună

Membrii Parlamentului şi Guvernului se întrunesc într-o şedinţă comună marţi, 4 ianuarie. Anterior, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, declara că discuţiile vor viza agenda europeană şi priorităţile pentru sesiunea parlamentară de primăvară-vară. Şedinţa va avea loc la Palatul Republicii, transmite IPN.

Printre priorităţile noii sesiuni a Parlamentului se numără reforma justiţiei şi procuraturii, dar şi pregătirea pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE. Se intenţionează ratificarea acordului în actuala componenţă a legislativului. De asemenea, a rămas nevotat proiectul privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, asupra căruia a fost solicitată opinia Comisiei de la Veneţia.

Aceasta este a patra şedinţă comună a legislativului şi executivului. Tradiţia a fost iniţiată după constituirea Coaliţiei Pro Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.