Parlamentul şi-a luat pauză până mâine
Şedinţa de joi, 17 iunie, a Parlamentului, s-a încheiat fără să înceapă bine. Spicherul a anunţat pauză până mâine din cauza lipsei de cvorum. Trei deputaţi din grupul „Moldova Unită” au ieşit din sală după ce deputaţii din coaliţia majoritară nu au acceptat introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de lege propus de aceştia, transmite Info-Prim Neo.
După ce de la şedinţă au plecat Vladimir Ţurcan, Ludmila Belcencova şi Victor Stepaniuc, în sală au mai rămas doar 51 de deputaţi, cu unul mai puţin decât era necesar pentru a putea continua lucrările. Cel de-al patrulea membru al grupului, Svetlana Rusu, nu şi-a însoţit colegii, preferând să rămână la şedinţă.
„Dacă era vorba despre un proiect al AIE, era să fie introdus, dar dacă nu, îl resping”, a declarat Vladimir Ţurcan după ce a ieşit din sală. Deputatul a spus că ar putea lipsi de la şedinţă şi mâine, dacă proiectul nu va fi introdus pe ordinea de zi.
Parlamentul şi-a început activitatea trecut de ora 10.00. La 10.40 spicherul Mihai Ghimpu a anunţat o pauză de jumătate de oră, la solicitarea fracţiunii PLDM. Deputaţii însă au revenit în sală aproape de 12.00, iar Mihai Ghimpu a făcut trimitere la Regulamentul Parlamentului, potrivit căruia la ora 12.00 legislativul are dreptul la pauză, după două ore de muncă. În final, Mihai Ghimpu a declarat pauza până mâine la ora 10.00. Spicherul a declarat că în curând Regulamentul Parlamentului va fi modificat astfel încât majoritatea parlamentară o vor constitui 51 de deputaţi, nu 52.