Parlamentul se convoacă vineri în şedinţă

Biroul Permanent a decis că Parlamentul se convoacă vineri, 15 februarie, în prima şedinţă din sesiunea primăvară-vară. Pe ordinea de zi vor fi mai multe proiecte de legi, inclusiv şi cel prin care se propune excluderea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele legislativului, Marian Lupu, a comunicat, după şedinţa Biroului Permanent, că a propus să se ia o pauză de câteva zile până la convocarea Parlamentului în şedinţă plenară, dar liberal-democraţii şi comuniştii au votat ca aceasta să aibă loc mâine. Pe ordinea de zi a şedinţei va fi şi audierea raportului Comisiei de anchetă pentru elucidarea administrării de către organele abilitate a incidentului din Pădurea Domnească, soldat cu moartea unui om. Marian Lupu a declarat presei că democraţii şi liberalii au propus ca în şedinţa de mâine a Parlamentului să se creeze o comisie de anchetare a situaţiei la Banca de Economii, dar liberal-democraţii şi comuniştii nu au votat pentru această propunere. Tot mâine, în şedinţa plenară urmează să se stabilească noua majoritate parlamentară, după ce PLDM a anunţat că iese din acordul AIE.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.