Parlamentul român va avea o sesiune extraordinară pentru a ratifica Acordul de Asociere

Parlamentul României se va reuni, la începutul lunii iulie, într-o sesiune parlamentară extraordinară, pentru a ratifica Acordul de Asociere UE-Republica Moldova. Decizia a fost anunţată de către preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, la întrevederea cu delegaţia Parlamentului Republicii Moldova, condusă de preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană, Ana Guţu, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, preşedintele Senatului a menţionat că România îşi propune să fie primul stat care va ratifica Acordul de Asociere, în acest fel transmiţând un mesaj puternic partenerilor europeni pentru a urma gestul în parlamentele naţionale ale statelor membre ale UE. „Vrem să contribuim ca parcursul european al Republicii Moldova să fie cât mai lin, iar drumul spre UE să fie cât mai scurt. România îşi propune să obţină un sprijin cât mai larg pentru Republica Moldova din partea ţărilor UE”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

Co-preşedintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, Ana Guţu, l-a invitat pe preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, să asiste la şedinţa Parlamentului Republicii Moldova în care va fi ratificat Acordul de Asociere cu UE.

Delegaţia Parlamentului Republicii Moldova a avut o întrevedere şi cu vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc. Oficialul a reconfirmat angajamentul Camerei Deputaţilor de a vota în regim prioritar pentru ratificarea Acordului de Asociere cu UE.

După semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi UE, planificată la 27 iunie, documentul urmează să fie ratificat la Chişinău, dar şi de către parlamentele tuturor statelor membre ale UE.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.