Parlamentul propune candidatura lui Dumitru Robu la funcția de procuror general interimar

Parlamentul a decis marți, 30 iulie, să propună președintelui țării candidatura lui Dumitru Robu la funcția de procuror general interimar, transmite IPN.

Prezentând proiectul de hotărâre, vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a declarat că nu a fost organizat un concurs întrucât legislația nu prevede acest lucru. „Am luat această decizie reieșind din CV-uri. (Dumitru Robu) este o persoană relativ tânără, nu figurează în investigațiile jurnalistice ale presei independente. Întrunește toate condițiile Legii cu privire la procuratură”, a menționat Alexandru Slusari, deputat ACUM, Platforma DA.

Sergiu Sîrbu, deputat democrat, a spus că nu est e clar de unde atâta grabă. Parlamentarul s-a arătat nedumerit că Dumitru Robu nu s-a prezentat în plenul Parlamentului pentru a răspunde la întrebări. Colegul său de fracțiune, Andrian Candu, de asemenea, a declarat că ar fi fost bine dacă Dumitru Robu venea în plen pentru a-i putea fi adresate întrebări. Potrivit parlamentarului, „de ceea ce se întâmplă astăzi în Parlament depinde soarta dosarelor penale, începând din momentul în care acest candidat o să fie numit prin decretul președintelui”.

Vlad Batrîncea, deputat al Partidului Socialiștilor, a declarat că „întreaga societate așteaptă eliberarea organelor procuraturii”. „Întreaga societate așteaptă ca, odată și odată, organele procuraturii, organele de drept să întreprindă măsuri legale în vederea criminalilor care au comis furturi bancare, privatizări, concesionări ilegale”. Deputatul l-a încurajat pe candidat „să aibă caracter și să elibereze instituția procuraturii de sub controlul unui partid politic”.

Octavian Țîcu, deputat ACUM, Platforma DA, a menționat că cetățenii acestei țări trebuie să înțeleagă că nu este un act de guvernare plenar, este o măsură de circumstanță. „O măsură de circumstanță tocmai din raționamentul că noi la ora actuală ne propunem să curățăm statul de instituțiile care au fost preluate de un singur partid. Și rog cetățenii acestei țări, care au o mulțime de întrebări, să înțeleagă că justiția nu poate fi schimbată în 30 de zile și nici în trei luni. Acest sistem s-a creat timp de 30 de ani și este doar un prim pas important, față de care rog cetățenii acestei țări să aibă înțelegere”, a mai spus deputatul.

Supus votului, proiectul a fost susținut de 78 de deputați.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.