Parlamentul organizează Ziua uşilor deschise

La sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, 15 februarie, vizitatorii vor avea acces liber în clădirea renovată a Parlamentului. Traseul de vizitare va cuprinde sala de şedinţe, sala de conferinţe şi spaţiile renovate din blocul G, transmite IPN.

Vizitatorii vor fi asistaţi de către funcţionari ai Secretariatului Parlamentului, care le vor oferi informaţii despre activitatea legislativă. Fluxul de public va fi continuu, fiind formate grupuri la interval de o oră, până la ora 17.00.

Începând cu ora 10.00, timp de o oră, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi vicepreşedinţii legislativului, îi vor însoţi pe vizitatori.

Cu ocazia Zilei uşilor deschise, vizitatorii vor avea posibilitatea să lase un mesaj pentru parlamentari în Cartea de sugestii şi să-şi exprime aşteptările în legătură cu activitatea Parlamentului.

Vizitatorii sunt aşteptaţi, începând cu ora 09.30, la intrarea principală în clădirea Parlamentului, de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 105. Persoanele sunt rugate să aibă un act de identitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.