Parlamentul nu a susţinut candidatura Galinei Bostan
Parlamentul nu a susţinut candidatura Galinei Bostan selectată de către comisia de profil la funcţia de membru al Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) din partea societăţii civile. Pentru numirea Galinei Bostan au fost nevoie de cel puţin 51 de voturi, însă au votat-o doar 45 de deputaţi. Fracţiunile PL şi PCRM nu au susţinut candidatura, transmite Info-Prim Neo.
Întrebată de către deputatul comunist Grigore Petrenco pe cine va reprezenta în comisie şi ce partid a desemnat-o, Galina Bostan a răspuns că decizia de a deveni membru al CNI îi aparţine, fiind sprijinită de către 7 organizaţii neguvernamentale şi nu de vreun partid politic.
Până să se iniţieze procedura de votare, deputaţii PL s-au arătat nemulţumiţi de activitatea Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, organizaţie nonguvernamentală condusă de către Galina Bostan. Potrivit deputaţilor, anul trecut CAPC ar fi organizat o conferinţă de presă în care a făcut publică lista deputaţilor „leneşi”, cu cele mai multe absenţe, printre care erau şi liberalele Ana Guţu şi Corina Fusu.
Solicitat de jurnalişti în afara şedinţei, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a confirmat că motivul pentru care fracţiunea liberală nu a votat candidatura Galinei Bostan este activitatea Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei şi rapoartele eronate prezentate. Potrivit lui Ghimpu, dacă Galina Bostan recunoştea că a greşit, fracţiunea ar fi avut o altă poziţie.
Galina Bostan a fost selectată pentru această funcţie de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului, în baza unui concurs la care au participat Dumitru Proca, Dumitru Graur, Igor Căldare şi Anatolie Petrici.
După votare, Galina Bostan a declarat jurnaliştilor că nu îşi va înainta repetat candidatura la acest concurs.