Parlamentul de la Chişinău este disponibil să creeze un canal adiţional de comunicare cu regiunea transnistreană. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului Andrian Candu în cadrul întrevederii cu Delegaţia de mediatori şi observatori în formatul 5+2, în frunte cu reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Cord Meier-Klodt, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Andrian Candu a anunţat despre faptul că legislativul urmează să creeze un mecanism intern de comunicare cu negociatorii responsabili de procesul de reglementare transnistreană, inclusiv pentru coordonarea acţiunilor cu executivul.
Oficialul a mai spus că lansarea dialogului la nivelul legislativului între Chişinău şi Tiraspol, cu sprijinul OSCE, va asigura suportul politic pentru implementarea soluţiilor identificate în cadrul negocierilor.
„Există voinţă politică la Chişinău pentru relansarea negocierilor în formatul 5+2, iar suportul la nivel parlamentar va asigura sprijin politic pentru obţinerea unor rezultate concrete. Ne dorim recuperarea încrederii şi avansarea negocierilor pe subiecte importante pentru cetăţeni, precum recunoaşterea diplomelor, chestiuni umanitare, interconectarea liniilor de comunicaţii, extinderea serviciilor mobile de urgenţă”, a spus şeful legislativului.
Delegaţia de mediatori şi observatori în formatul „5+2”, în frunte cu Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Cord Meier-Klodt, se află într-o vizită de trei zile în Republica Moldova.