Parlamentul examinează astăzi moţiunile simple împotriva miniştrilor Marinuţa şi Sandu

Parlamentul va examina în şedinţa de astăzi, 10 iulie, moţiunile simple iniţiate de către deputaţii comunişti împotriva miniştrilor apărării şi educaţiei. Până a fi supuse votului moţiunile, cei doi miniştri, Vitalie Marinuţa şi Maia Sandu, urmează să fie audiaţi în şedinţa plenară.

Solicitat de IPN, consultantul principal al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului, Victor Mocanu, a precizat că o moţiune simplă este aprobată cu votul majorităţii şi exprima poziţia Parlamentului într-o anumită problemă. Demiterea celor doi miniştri, solicitată de PCRM, este de competenţa preşedintelui ţării, la propunerea prim-ministrului

Deputatul comunist Mark Tkaciuk a declarat pentru IPN că, şi în eventualitatea în care cele două moţiuni nu vor fi susţinute de majoritatea parlamentară, PCRM şi-a propus să atragă atenţia asupra politicilor defectuoase promovate de cei doi miniştri şi  asupra neregulilor în domeniile pe care le gestionează. Deputatul este de părere că Maia Sandu şi Vitalie Marinuţa oricum vor fi demişi, dacă nu astăzi, în timpul apropiat.

Cele două moţiuni simple au fost iniţiate de 33 şi, respectiv, 31 de deputaţi comunişti. Ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, este învinuit de vânzare ilegală de armament şi de declaraţii războinice care au dus la tensionarea relaţiilor cu Tiraspolul, iar ministrul educaţiei, Maia Sandu, a fost învinuită de eşecul politicilor educaţionale promovate şi rezultatele modeste în sesiunea de BAC din acest an.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.