Parlamentul European a aprobat acordarea unui ajutor macro-financiar Republicii Moldova

Parlamentul European a aprobat miercuri, 14 februarie, acordarea unui ajutor macro-financiar R. Moldlova în valoare de 45 milioane de euro. Potrivit proiectului, asistenţa financiară va ajuta Moldova să uşureze constrângerile financiare în urma implementării unor programe economice. De asemenea, va încuraja autorităţile în efortul lor de a implementa reformele în cadrul Planului de Acţiuni RM-UE, Politicii Europene de Vecinătate şi Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei. Asistenţa este acordată şi în contextul deteriorării economiei RM şi a declinului balanţei comerciale, în special datorită factorilor externi, precum creşterea preţurilor la energie şi restricţiile de import de către Federaţia Rusă a produselor agroalimentare (vinului). 30 de milioane de euro vor fi acordate pe parcursul acestui an, iar restul de 15 milioane - în anul 2008.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.