Parlamentul este somat să revadă lista Comisiei de Integritate
Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat (ICPC) solicită Parlamentului Republicii Moldova să revadă lista candidaturilor desemnate pentru funcţia de membru al Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). Potrivit reprezentanţilor ICPC, în această listă, formată din 5 membri, figurează numele lui Ion Prisăcaru, care în anul 2009 a figurat în lista candidaţilor la funcţia de deputat care nu corespund criteriilor de integritate, transmite Info-Prim Neo.
ICPC, din care fac parte 7 organizaţii neguvernamentale, îşi exprimă nedumerirea în legătură cu faptul că la desemnarea candidaţilor pentru CNI nu s-a ţinut cont de imaginea publică şi integritatea persoanelor promovate pentru funcţia de membru al acestei comisii.
Potrivit Regulamentului CNI, Comisia urmează să aibă 5 membri, numiţi de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 5 ani, dintre care 3 membri din partea majorităţii parlamentare şi câte un membru din partea opoziţiei parlamentare şi a societăţii civile.
Printre cele trei candidaturi propuse de majoritatea parlamentară, figurează şi Ion Prisăcaru, membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova, care în anul 2009, în cadrul Campaniei „Cunoaşte-ţi candidatul !”, desfăşurată de ICPC a fost inclus în lista candidaţilor ce nu corespund criteriilor de integritate. Aceasta pentru că în declaraţiile sale pe venituri şi proprietate, depuse la Comisia Electorală Centrală, s-au atestat discrepanţe evidente în ce priveşte venitul şi proprietăţile pe care le deţine, dar şi pentru că în perioada în care a condus Inspectoratul Fiscal de Stat numele său a fost vizat în câteva rapoarte ale Curţii de Conturi în legătură cu gestionarea incorectă a mijloacelor publice.
„Crearea CNI constituie una din principalele măsuri pentru combaterea şi prevenirea corupţiei, dar şi unul dintre angajamentele internaţiuonale ale Republicii Moldova”, a declarat Cornelia Cozonac, directorul Centrului de Investigaţii Jurnalistice, parte a ICPC, în cadrul unui club de presă.
Prevederile legislative cu privire la crearea CNI au intrat în vigoare la 1 februarie 2012, iar la 1 martie au intrat în vigoare noile reglementări cu privire la declaraţia pe venit şi a proprietăţilor. Astfel, conform Regulamentului în domeniu, CNI urma să fie funcţională începând cu aceeaşi zi, 1 martie, 2012.