Parlamentul este încurajat să promoveze protecţia specială a copiilor în situaţii de risc

Un grup de organizaţii ale societăţii civile încurajează Parlamentul Republicii Moldova să voteze în lectură finală proiectul Legii privind protecţia specială a copiilor în situaţii de risc. Reprezentanţii ONG-urilor au spus, la o conferinţă de presă, că fără o astfel de lege Moldova riscă să piardă o generaţie întreagă de copii, care sunt închişi în internate fără a avea un statut juridic şi care nu se pot întoarce în familie, transmite IPN.

Preşedintele asociaţiei obşteşti „Parteneriat pentru fiecare copil”, Stela Grigoraş, a menţionat că sarcina de bază în educaţia copilului le revine părinţilor, iar statul este cel care susţine familia, asigură o protecţie a copilului în cadrul familiei. „Cazurile frecvente de abuz şi violenţă la adresa copiilor nu pot fi soluţionate în baza unui regulament, aşa cum sugerează unele persoane publice. Această lege nu vine ca o pedeapsă pentru părinţi, ci ca un sprijin din partea statului şi responsabilizează autorităţile care nu au luat măsuri pentru a identifica copiii care se află în situaţii de risc, care nu au oferit o măsură de protecţie pentru acei copii”, a mai spus Stela Grigoraş.

Coordonatorul Grupului de lucru „Social, Sănătate şi Educaţie” din cadrul Consiliului Naţional pentru Participare, Daniela Mămăligă, a menţionat că societatea civilă din Moldova solicită Parlamentului să nu ezite în privinţa adoptării proiectului de lege în cauză. Astfel va demonstra că ratificarea Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului este urmată de acţiuni şi politici concrete, care asigură realmente drepturile copiilor în Republica Moldova, chiar şi peste 23 de ani.

Directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Sergiu Ostaf, a specificat că acest proiect arată care sunt acţiunile concrete ale autorităţilor publice locale în raport cu un copil aflat în situaţie de risc. „Legea creează un mecanism exigent ce se referă la prevenirea instituţionalizării unui copil şi previne abandonul familiei de către copil. Proiectul acestei legi a fost elaborat cu participarea societăţii civile, chiar de la etapa de elaborare a conceptului legii. Proiectul a fost consultat şi cu reprezentanţii organizaţiilor de profil şi instituţiile de stat, astfel încât transparenţa decizională a fost asigurată”, a specificat Sergiu Ostaf.

Reprezentanţii societăţii civile au mai subliniat că prin aprobarea Legii cu privire la protecţia specială a copiilor în situaţii de risc reglementarea din Codul Familiei cu referire la raporturile juridice între soţi, între părinţi şi copii va rămâne intactă. Din cod urmează să fie exclus doar capitolul privind protecţia copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, domeniu care nici până în acest moment nu-şi avea locul în acest document.

  • sergiu ostaf despre proiectul de lege.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.