Parlamentul ar putea avea un prim-vicepreşedinte şi trei vicepreşedinţi
Parlamentul R. Moldova ar putea avea un prim-vicepreşedinte şi trei vicepreşedinţi, astfel încât să fie prezentată fiecare fracţiune. Pentru includerea acestui punct în ordinea de zi au votat cei 53 de deputaţi ai Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE), transmite Info-Prim Neo.
Dumitru Diacov, din fracţiunea PDM, a propus să fie urmat exemplul României sau al Rusiei, unde fiecare fracţiune are câte un reprezentant în conducerea Parlamentului.
Vladimir Ţurcan, deputat PCRM, a spus că nu vede o logică şi a propus să fi numiţi doar doi vicepreşedinţi ai legislativului. „Cred că vă veţi înţelege în cadrul alianţei şi veţi împărţi funcţiile, iar fiecare fracţiune va fi reprezentată în cadrul Biroului parlament”, a spus parlamentarul.
„Respectaţi voinţa politică a partidelor, cred că un exemplu bun a fost decizia Curţii Constituţionale din 8 septembrie”, a spus Vlad Filat, preşedintele fracţiunii PLDM.
Deputaţii s-au retras într-o pauză de 15 min pentru a înainta candidaţii la aceste funcţii. Preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, a plecat de la Palatul Republicii, unde are loc şedinţa, şi nu se ştie dacă va reveni.