Profanarea și vandalizarea mormintelor și a monumentelor va fi sancționată mai dur, inclusiv cu închisoare. Sancțiuni mai aspre se vor da și pentru profanarea localurilor venerate de către persoane aparținând diferitor culte sau pentru atacarea persoanelor în localuri religioase sau în adiacentul acestora. Prevederile se conțin într-un proiect de modificare a codurilor Contravențional și Penal, aprobat în două lecturi de Parlament, transmite IPN.
Radu Foltea, secretar de stat la Ministerul Justiției, a declarat că proiectul respectiv reprezintă o manifestare suplimentară a intenției Republicii Moldova și a autorităților sale de a contracara orice manifestări de intoleranță religioasă pe teritoriul său.
Profanarea mormintelor va fi sancționată, potrivit Codului Penal, cu amenzi de până la 47 500 de lei și cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 ore la 240 de ore, sau cu închisoare de până la doi ani.
Totodată, și Codul Contravențional va reglementa în calitate de contravenție acțiunea de profanare a mormintelor. Sancțiunea contravențională, potrivit proiectului, va fi de până la 1 800 de lei.
Noile prevederi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.