Parlamentul a votat o declaraţie cu referire la situaţia din raioanele de est ale Republicii Moldova, după două zile de dezbateri cu uşile închise. Parlamentul cheamă părţile implicate în rezolvarea conflictului transnistrean, dar şi ţările garant, să se aşeze la masa de negocieri şi să ia decizii la calm. Liberalii conduşi de Mihai Ghimpu, socialiştii lui Igor Dodon şi deputatul neafiliat Mihai Godea nu au susţinut declaraţia, deoarece o consideră sterilă, transmite IPN.
Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, a declarat după şedinţa Parlamentului că PL a propus modificarea formatului de negocieri 5+2, mai exact ca Rusia să-şi schimbe statutul de mediator şi garant în observator. De asemenea, liberalii au solicitat şi modificarea statutului misiunii de pacificare, lucruri care nu au fost acceptate.
Deputatul neafiliat Mihai Godea nu a susţinut declaraţia deoarece problema a fost abordată superficial, din punctul său de vedere. „Dezbaterile pe această problemă au fost sub orice critică. Deputaţii au respins propunerea de a include în declaraţie necesitatea să fie retrase trupele şi armamentul rusesc”, a subliniat parlamentarul.
Socialistul Igor Dodon a spus că el şi colegii sunt de părere că diferendul transnistrean poate fi soluţionat doar prin federalizare. „Nu au avut niciun sens aceste discuţii. Declaraţia este una sterilă”, a subliniat deputatul.
Pe de altă parte, deputatul liberal-democrat, Valeriu Streleţ, susţine că declaraţia adoptată are scopul de a menţine un echilibru pozitiv în procesul de negocieri. „Dacă am fi dorit blocarea procesului de negocieri, am fi putut să ne hazardăm să facem declaraţii care mai de care”, a remarcat parlamentarul.
Artur Reşetnicov, deputat comunist, susţine că prin declaraţia adoptată s-a reuşit depăşirea unei provocări în regiune. „A fost votată o declaraţie echilibrată. Au fost acceptate în mare parte propunerile noastre. Considerăm că această declaraţie ar putea fi un fundament pentru rezolvarea paşnică a conflictului”, a menţionat deputatul.
Textul declaraţiei urmează să fie publicat în Monitorul Oficial şi făcut public pe pagina web a Parlamentului.