Parlamentul a respins alocarea unor mijloace financiare pentru procurarea unui avion

Deputaţii nu au acceptat în şedinţa plenară de vineri, 17 noiembrie, alocarea din bugetul de stat a sumei de 93,1 milioane de lei pentru procurarea unei aeronave. Proiectul elaborat de Ministerul Finanţelor prevederea modificarea şi completarea bugetului de stat pe anul 2006 prin alocarea a peste 90 de milioane de lei Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile pentru completarea capitalului statutar al Companiei aeriene de stat „Air Moldova” cu scopul procurării unei aeronave. Proiectul a provocat nemulţumirea deputaţilor de opoziţie care au declarat că proiectul este slab pregătit, nu conţine informaţia necesară, iar alţii l-au calificat chiar „dubios”. Mai mulţi deputaţi au declarat că aceste mijloace financiare ar putea fi direcţionate spre alte necesităţi, dar nu unei companii falimentare. În urma unor discuţii care au durat mai bine de o oră, deputaţii au decis să remită proiectul în comisia de specialitate pentru examinare suplimentară. Proiectul respectiv de lege a fost elaborat de Ministerul Finanţelor, în urma indicaţiilor Guvernului de a aloca resurse financiare pentru renovarea parcului de avioane al companiei aeriene, conform prevederilor Planului de dezvoltare a aviaţiei civile a R. Moldova pentru anii 2005-2010, şi avizat pozitiv de Executiv în şedinţa din 25 octombrie. În prezent, parcul de aeronave a “Air Moldova” numără 4 avioane: două de tipul A320, un Embraer 120 şi un YAK-40. Compania aeriană “Air Moldova” a fost fondată prin decretul preşedintelui R. Moldova la 12 ianuarie 1993.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.