Agenţia Info-Prim Neo continuă ciclul de analize privind prestaţia Parlamentului Republicii Moldova de legislatura XVI. Episodul de luni, 9 martie, a vizat trăsăturile distinctive ale Legislativului în ansamblu, cel de marţi, 10 martie, fracţiunile din coaliţia majoritară a Partidului Comuniştilor (PCRM) şi Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD). Obiectul analizei prezente este opoziţia, reprezentată prin fracţiunea Alianţei Moldova Noastră şi a Partidului Democrat, precum şi deputaţii neafiliaţi la fracţiuni, dar reprezentând alte formaţiuni politice, apărute, de regulă, pe ruinele fostului Bloc Moldova Democrată (BMD). Această ochire retrospectivă ar putea prinde bine alegătorului în procesul de selectare a celui mai bun concurent electoral pe care ar vrea să-l vadă în Parlamentul nou în calitate de reprezentant al său, însă iar putea oferi şi posibilitatea să-şi formeze o privire de ansamblu asupra configuraţiei generale a acestuia. În particular, alegătorul ar putea să se clarifice dacă şi-ar dori sau nu reeditarea modelului de Parlament 2005-2009, sau, poate, modificarea acestui model şi, dacă da, în care direcţie anume. [Opoziţia parlamentară: naşteri grele] Fracţiunile majoritare au ţinut Parlamentul sub control nu doar graţie disciplinei interne din cadrul fiecăreia şi comunităţii de interese a formaţiunilor şi liderilor acestora, despre care s-a vorbit în episoadele anterioare, dar şi situaţiei precare din tabăra opoziţiei. Votul din 4 aprilie 2005 acordat Preşedintelui Vladimir Voronin nu doar de fracţiunea PPCD, dar şi de componente importante ale BMD, a distrus nu doar o structură, puternică, de opoziţie, dar şi însuşi rostul institutului opoziţiei în Parlament pentru mult timp. În sport se spune că o echipă joacă la nivelul la care îi permite echipa adversă. În acest sens, fracţiunile majoritare nu au avut în faţă un adversar veritabil, ci câteva echipe mici, neexperimentate şi nesigure pe ceea ce vor să obţină în acest joc. De regulă, majoritarii au abordat aceste echipe separat sau le-au asmuţit una împotriva alteia. Uneori, ele s-au lăsat asmulţite. Certate între ele mai rău decât cu PCRM şi PPCD, fostele componente ale BMD în Parlament, s-au aflat mult timp în derută totală atât sub aspect organizatoric, cât şi identitar - doctrinar, dar şi ca acţiuni coerente propriu-zise. Knock-doun-ul de la 4 aprilie 2005, pe care şi l-au aplicat cu propria mână, a ţinut mult prea mult pentru a putea pretinde vre-un rol important în Parlamentul ce şi-a sfârşit mandatul. Poate, a durat mult de tot şi pentru şansa lor de a schimba ceva în Parlamentul viitor. Aceasta, însă se va vedea abia după 5 aprilie 2009, pentru că, oricum, anumite regrupări şi poziţionări, în jumătatea a doua a mandatului, pe flancul opoziţiei parlamentare s-au făcut. [Poziţionări şi regrupări de opoziţie] În primii doi ani de mandat, [fracţiunea Alianţei Moldova Noastră] a avut de lins rănile aplicate din interiorul BMD cât şi din afară. Dar a ieşit în final cu poziţie şi imagine clară de unica forţă de opoziţie, care poate conta cel puţin pe acelaşi electorat, pe care zice că nu l-a trădat. Hărţuirile de ani de zile, gen „dosarul ambulanţelor”, aplicate liderului AMN, Serafim Urecheanu, se pare că nu şi-au atins scopul urmărit, acesta alegându-se cu imagine, până la urmă, benefică de „victimă a regimului”. Mişcarea de ultimă oră prin care s-a făcut încercarea de a implica activiştii AMN într-o presupusă tentativă de asasinat a unuia dintre liderii coaliţiei majoritare, Iurie Roşca, a fost total neinspirată şi a demonstrat mai mult slăbiciunea autorităţilor, AMN alegându-se cu încă un avantaj de victimă a nedreptăţilor generate de putere. Apariţia într-o conferinţă de presă cu învinuiri la adresa liderilor AMN a Procurorului general şi a viceministrului de interne, în cazul când datele de anchetă nu pot fi făcute publice nici în cele mai elementare dosare, a demonstrat implicarea directă a coaliţiei de guvernământ şi nesiguranţa ei. Întrebarea este, pe cât de ponderabile vor fi pentru alegători aceste şi alte avantaje, în condiţiile când, în prima perioadă AMN a fost mai mult moartă decât vie în Parlament şi aproape neobservabilă în teritoriu, iar resursele mediatice, de regulă, monopoliste ale coaliţiei de guvernământ au inoculat populaţiei o imagine exclusiv negativă atât fracţiunii parlamentare, cât şi formaţiunii în întregime? [Fracţiunea şi formaţiunea Partidului Democrat] a trecut prin mai multe metamorfoze, unele neaşteptate de tot. Cea mai ponderabilă este fuzionarea cu fostul Partid Social-Liberal. Unele au fost logice, altele mai puţin, dar toate au însemnat căutări febrile din situaţia dramatică creată după votarea lui Vladimir Voronin la 4 aprilie 2005 de către actualele componente ale fracţiunii PDM. PDM nu a obţinut avantajele scontate din acel vot fie pentru că PCRM nu a dorit să împartă beneficiile guvernării şi cu PDM după modelul cu PPCD, fie din alte motive, dar şi PDM a pierdut mult timp pentru căutări de identitate, de nişă proprie nouă pe eşichierul politic şi în ochii electoratului. Cel puţin, mesajul electoral din campania actuală, poate fi definit şi ca unul anticomunist, PD-ul de formatul trecut preferând poziţii de mijloc, împăciutoriste. Noua imagine şi noul mesaj sunt sarcini greu de îndeplinit, eventual, nu cu efect imediat, din aceleaşi motive ca şi AMN. [Deputaţii neafiliaţi] la fracţiunile parlamentare, la rândul lor, s-au grupat în jurul altor centre de influienţă. O parte se identifică cu noile formaţiuni Partidul Liberal Democrat (PLDM), condus de deputatul Vladimir Filat şi, respectiv, Partidul Social Democrat (PSD), condus de deputatul Dumitru Braghiş, altă parte au aderat la Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) şi Partidul Naţional Liberal (PNL), apărute după alegerile parlamentare trecute. Şi pentru PLDM rămâne în vigoare concluzia generală de naştere grea şi întârziată ca forţă de opoziţie care ar fi putut influienţa cumva situaţia din Parlamentul trecut. Din aceeaşi cauză, formaţiunea nu poate fi tratată şi ca un lider incontestabil în cursa pentru noul Parlament, deşi s-a afirmat în scurt timp după apariţie ca o formaţiune activă, dinamică, cu mult potenţial uman serios, se pare şi resuse financiare şi alte componente ale unui partid modern. Imaginea proastă pe care insistă să i-o creeze actuala coaliţie majoritară ar putea să-i aducă mari prejudii, dar, în egală măsură, beneficii mari, după modelul AMN. Mediatizarea negativă, tot mediatizare este şi încă pe gratis. PSD a apărut în rezultatul fuzionării a două formaţiuni, conduse de Dumitru Braghiş şi, respectiv, Eduard Muşuc. Şi acest partid a trecut prin metamorfoze de identitate şi orientare, ceea ce nu le-a permis reprezentanţilor săi să se afirme în Parlamentul în exerciţiu, dar şi în afara acestuia. Exemplul comportamentului fracţiunii PSD în Consiliul municipal Chişinău (CMC) este unul relevant în acest sens: de la participarea la coaliţia majoritară fără PPCD şi PCRM, prin crearea altei coaliţii cu participarea acestora, ca în final PSD să fie, practic, exclus şi din una, şi din alta. Mesajul electoral al formaţiunii este unul stric economic şi identifică puţin poziţia acesteia sub aspect politic, inclusiv în raport cu coaliţia majoritară şi opoziţia actuale. Într-un fel, PSD a preluat locul şi comportamentul anterior al PDM, fuzionarea anunţată cu care nu a reuşit. Cei câţiva deputaţi aderenţi la MAE au fost activi, vizibili în Parlament, au făcut mult şi sistematic pentru a fi vizibili în presă şi în teritoriu, cu toate problemele mediatizării forţelor politice în stil moldovenesc. Este un stil asemănător cu cel al PLDM, poate ceva mai modest ca potenţial uman, dar s-ar putea să aibă ca şi celelate formaţiuni de opoziţie, problema timpului, a cunoaşterii de către electorat, precum şi altă problemă comună. [Lecţia neînvăţată] Pe parcursul ultimilor 4 ani, partidele parlamentare de opoziţie au avut, în linii generale, comportament asemănător. Fiecare pe segmentul său a fost nevoit să facă înnoiri şi modernizări. În acest sens au însuşit o lecţie impusă de regulile luptei politice. Dar nu au demonstrat capacitatea însuşirii altei lecţii şi, de aceea, se pare, din nou rămân urma actualei coaliţii majoritare PPCD şi PCRM. Acestea şi-au depăşit frustrările, şi-au neglijat şi chiar şi-au înfruntat alegătorii pentru a se menţine, împreună, la guvernare. Opoziţia, inclusiv cea parlamentară, încă nu a înţeles că preluarea puterii, în Moldova, dar şi în alte părţi, se obţine prin acelaş procedeu de coalizare, formală sau informală.Unei forţe mari i se opune o forţă cel puţin egală. Opoziţia încă nu şi-a depăşit frustrările de după 2005, fie că nu vrea, fie că nu este capabilă.