Parlamentul a luat act de demisia directorului SIS

Parlamentul a luat act de demisia directorului Serviciului de Informații și Securitate, Vitalie Pârlog, care a depus o cerere în acest sens la secretariatul Parlamentului, în data de 19 februarie, la o distanță de două luni de la învestire, transmite IPN.

În cerere, Vitalie Pârlog a menționat că se retrage pentru a activa în continuare doar pe dimensiunea INTERPOL, unde are dorința de a continua acele reforme la inițierea cărora a participat.

În luarea sa de cuvânt din plenul parlamentului, deputatul liberal-democrat Iurie Ţap, a spus că demisionarea lui Vitalie Pârlog la două luni de la preluarea funcției arată calitatea democrației în Republica Moldova. Iurie Ţap a declarat că este necesar ca, atunci când sunt selectate persoane în funcții înalte, concursuri desfășurate să fie scoase înafara influenței politicului.

Directorul SIS este numit în funcție de Parlament, la propunerea a cel puțin 10 deputați, cu avizul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, pe termen de cinci ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.