Peste 50 de desene privind viziunea copiilor asupra Uniunii Europene au fost expuse vineri, 13 mai, în holul Parlamentului. Astfel, legislativul a început şirul de activităţi prin care marchează Ziua Europei. În debutul şedinţei, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a spus că Ziua Europei nu ţine doar de calendar, dar ţine şi de multă muncă, răbdare, valori care ar fi bine să se regăsească şi în Parlament, şi în ţară, transmite IPN.
Andrian Candu a remarcat că fondatorii UE, care au avut viziunea de a crea această uniune acum 66 de ani, au săvârşit acel act cu mult curaj şi au ştiut la acel moment că trebuie depuse eforturi considerabile ca pe continentul european să domine pacea şi înţelegerea. „Cu această ocazie vin din partea Parlamentului cu felicitările de rigoare şi cu mulţumirile pentru sprijinul acordat de statele europene, ai cărora reprezentanţi sunt şi în Parlament acum”, a spus oficialul menţionând astfel şi prezenţa ambasadorilor europeni la şedinţa plenară.
Şeful legislativului a subliniat că în holul Parlamentului au fost expuse desenele care reprezintă viziunile copiilor privind Uniunea Europeană. După vernisaj, vor fi selectate 12 desene care se vor regăsi în calendarul Parlamentului pentru anul 2017. De asemenea, Guvernul de la Bucureşti acordă locuri în taberele din România pentru copiii care au participat la această expoziţie.
Autorii desenelor sunt copiii cu vârstele de 6-16 ani de la centrele comunitare pentru copii din municipiul Chişinău, de la Casa Copilului „Preafericitul Iosif”, precum şi din diferite raioane ale ţării, care au transmis desenele lor prin intermediul oficiilor teritoriale de informare a Parlamentului.
De asemenea, cu ocazia Zilei Europei Parlamentul pregăteşte şi un show de lumini. Pe clădirea legislativului vor fi proiectate, începând cu ora 21.00, culorile drapelului european şi cele ale drapelului moldovenesc. La nivel larg, Ziua Europei va fi marcată sâmbătă, 14 mai, prin mai multe acţiuni care vor fi organizate în grădina publică din capitală, dar şi în alte localităţi din ţară.