Parlamentul a declarat vacantă o funcţie de membru CCA

Parlamentul a declarat vacantă o funcţie de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului în legătură cu atingerea de către Gheorghe Gorincioi a vârstei de pensionare, transmite Info-Prim Neo. Vicepreşedintele Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Corina Fusu, a menţionat că, potrivit Codului Audiovizualului, celor care au atins vârsta de pensionare le expiră mandatul. Comisia a expediat anterior o interpelare către CCA, în care i-a solicitat explicaţii faţă de lipsa notificării privind intervenirea vacanţei funcţiei deţinute de Gheorghe Gorincioi în legătură cu atingerea vârstei de pensionare. „În răspunsul parvenit, Marian Pocaznoi, actual preşedinte al Consiliului, a remarcat că nu este de competenţa CCA să întreprindă măsuri şi să ia decizii referitor la acest subiect, doar comisia parlamentară de profil deţinând atribuţii în acest sens”, a declarat Corina Fusu. Totodată, remarcă Parlamentara, mai devreme Marian Pocaznoi a sesizat legislativul despre intervenirea vacanţei funcţiei deţinute de către Ruslan Pleşca, în legătură cu condamnarea prin hotărâre judecătorească definitiv.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.