Parlamentul a aprobat noua listă a ministerelor

Parlamentul a aprobat noua listă a ministerelor. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a devenit Ministerul Afacerilor Externe, iar celălalt domeniu a fost preluat de către Biroul pentru integrare europeană din cadrul Cancelariei de Stat, transmite IPN.

Proiectul de hotărâre a fost elaborat de către deputata PAS Olesea Stamate în baza demersului premierului Dorin Recean, care nu a fost prezent în Parlament. Potrivit autoarei, acest proiect nu prevede majorarea statelor de personal și cheltuieli suplimentare

„Nu se prevede crearea unui noi minister sau a unei noi structuri. Noi deja avem Biroul pentru integrare europeană, care este parte a Cancelariei de Stat. Deci ministrul nou propus, fără portofoliu, va coordona activitatea acestui Birou în cadrul Cancelariei de Stat”, a declarat Olesea Stamate răspunzând la întrebările opoziției.

În luarea sa de cuvânt, vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, a criticat crearea entităților publice noi în condițiile financiare și bugetare foarte proaste în care se află astăzi Republica Moldova. Potrivit lui, guvernarea face trimitere la experiența altor state, dar de exemplu în Franța nu este nici un vicepremier, în timp ce în Moldova sunt tocmai cinci. Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a mai spus că banii alocați suplimentar Cancelariei de Stat trebuie redirecționați pentru necesități reale, cum ar fi salariile angajaților de la Calea Ferată a Moldovei.

Mihail Druță, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate, a menționat în luarea sa de cuvânt că integrarea europeană nu ține de politica externă, ci de cea internă. „Toate statele care au aderat la Uniunea Europeană au format o structură specială pentru integrare europeană, separată de Ministerul de externe. Din momentul aderării, această structură nu moare, dar continuă să activeze cu o denumire schimbată. Se numește în majoritatea statelor – Ministerul pentru afaceri europene”, a mai spus parlamentarul.

Ministerul Afacerilor Externe urmează să fie condus de către Mihai Popșoi, care a depus
jurământul la începutul acestei săptămâni. Funcția de ministru pentru afaceri europene va fi exercitată de către Cristina Gherasimov, care va fi și negociatorul-șef al Republicii Moldova în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Ea urmează să conducă și Biroul pentru integrare europeană, fiind ministru fără portofoliu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.