Parlamentul a adoptat norme ce vizează fondurile de pensii facultative

Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege care stabilește cerințele privind organizarea, licențierea și activitatea desfășurată de administratorii fondurilor de pensii facultative. Astfel, legislația cu privire la pensiile facultative a fost actualizată, transmite IPN.

În special, au fost incluse noi norme ce vizează fondurile de pensii facultative și administratorii acestora. Documentul prevede normele aplicate depozitarilor acestora, precum și competențele de supraveghere a acestor entități, atribuite Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

Au fost modificate Codul Fiscal, Legea privind Comisia Națională a Pieței Financiare, Legea cu privire la grupele financiar-industriale, Codul Penal, Legea contabilității, Legea privind organismele de plasament colectiv alternative, alte acte normative. De asemenea, a fost modificat Codul Contravențional în ceea ce privește sancțiunile pentru încălcarea legislației privind activitatea fondurilor de pensii facultative.

Până în prezent, în legislația națională a fost utilizată noțiunea de „pensii nestatale”, aceasta fiind înlocuită cu noțiunea de „pensii facultative”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.