„Parlamentul-90” îndeamnă alegătorii să suţină forţele democratice de orientare proeuropeană

Asociaţia obştească „Parlamentul-90” îndeamnă cetăţenii la 30 noiembrie să-şi dea votul pentru o guvernare care va continua cursul spre civilizaţiile occidentale, până la integrarea definitivă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Membrii asociaţiei s-au întrunit astăzi, 17 noiembrie, în cadrul unui forum la care au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, transmite IPN.

Prezent la eveniment, preşedintele ţării, Nicolae Timofti, a declarat că salută iniţiativa foştilor parlamentari de a mobiliza cetăţenii în numele proiectului de integrare europeană. „Avem în această sală numeroase personalităţi care în anii '90 au luptat pentru visul european al Republicii Moldova şi, iată, că acest vis este în plină desfăşurare”, a notat şeful statului. Nicolae Timofti a mai spus că este convins că la 30 noiembrie cetăţenii vor vota cu înţelepciune ancorarea Republicii Moldova într-un spaţiu al bunăstării, al democraţiei şi al securităţii.

Preşedintele asociaţiei „Parlamentul-90”, Mihai Cotorobai, a declarat că parcursul european al Republicii Moldova reprezintă viitorul. „Eu sper ca astăzi prin discuţiile pe care le vom avea aici, prin argumentele politice, economice, sociale şi de alt ordin pe care le vom aduce, să convingem electoratul să voteze pentru cursul european”, a subliniat Mihai Cotorobai.

Membrii asociaţiei au lansat un apel către cetăţenii Republicii Moldova îndemnându-i să-şi dea votul pentru o guvernare care va depune toate eforturile pentru asigurarea unei stabilităţi durabile, a unor condiţii prielnice investiţiilor externe şi interne, creării locurilor de muncă bine plătite, ceea ce, în ultimă instanţă, ar asigura acea bunăstare pe care şi-o doreşte populaţia şi de care beneficiază occidentalii.

Participanţii la forum s-au arătat îngrijoraţi de faptul că unele formaţiuni politice,  plătite de forţe extern,  încearcă să pună piedici şi se împotrivesc înverşunat cursului european. Membrii asociaţii fac apel către cetăţeni, indiferent de etnie, confesiune, statut social, către diaspora moldovenească din toate ţările lumii, să nu se lase pradă indiferenţei şi absenteismului, să participe activ la vot şi să suţină în actualele alegeri forţele democratice de orientare proeuropeană.

  • mihai cotorobai despre vot.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.