„Parlamentul-90” îndeamnă alegătorii să o susţină pe Maia Sandu

Membrii Asociaţiei Obşteşti „Parlamentul-90” cheamă cetăţenii de toate vârstele, indiferent de etnie, să fie activi şi să se prezinte la alegeri pe 13 noiembrie pentru a face un pas spre o adevărată schimbare. Prin intermediul unui apel lansat luni, 7 noiembrie, la o conferinţă de presă la IPN, semnatarii îndeamnă alegătorii să o susţină pe Maia Sandu, care, potrivit lor, este o persoană onestă, integră, dar şi profesionistă, care poate începe schimbarea, dezrădăcinând corupţia şi eliminând de la putere politicienii corupţi.

„Asociaţia „Parlamentul-90”, în repetate rânduri, a atras atenţia clasei politice asupra derapajelor guvernării – corupţia şi şantajul, subordonarea partinică a instituţiilor statale, compromiterea sistemului democratic, a principiului constituţional de separare a puterilor în stat, executarea legii selectiv sau la comandă, furtul miliardului, criminalizarea vieţii politice, manipularea în campaniile electorale”, a citat din apel secretarul asociaţiei „Parlamentul-90”, Nicolae Misail.

Semnatarii apelului afirmă că astăzi ţara este adusă din nou la o răscruce istorică, „iar guvernarea coruptă, în tandem cu profitorii Moscovei, întind o cursă nouă”. Potrivit primilor deputaţi, a-l vota pe Igor Dodon în funcţia de preşedinte înseamnă consolidarea sistemului corupt. „Pe 13 noiembrie a-l urma pe Dodon înseamnă a închina viitorul copiilor noştri noului imperiu, mai agresiv decât cel sovietic, înseamnă să dăm foc noi înşine Declaraţiei de Independenţă, fără speranţa de a o mai restabili”, se menţionează în apel.

În apel se mai spune că, doar împreună cu Maia Sandu în calitate de preşedinte, Republica Moldova va relua cu adevărat cursul european, mimat de către actuala guvernare, fapt ce va contribui la ridicarea bunăstării populaţiei, protecţiei dreptului omului, promovarea principiilor democratice în activitatea statală şi socială, creând condiţii pentru un viitor mai bun.

Alexandru Arseni, membru al Consiliului de Administraţie al asociaţiei, a declarat că situaţia creată e dezastruoasă. O bună parte din tinerii studioşi sunt lipsiţi de dreptul de a vota şi actuala conducere a făcut tot posibilul pentru a le îngrădi studenţilor dreptul să voteze la locul de studii. Acesta a îndemnat şi tinerii, dar şi în general toţi alegătorii, să meargă la vot şi să o susţină pe Maia Sandu.

Vasile Zgardan, membru al asociaţiei, a menţionat că oamenii nu-şi doresc în fruntea ţării un preşedinte mincinos, aşa cum este contracandidatul Maiei Sandu. Potrivit lui, Igor Dodon este un impostor, care pe durata întregii sale campanii promovează discursuri mincinoase.

Semnatarii apelului au îndemnat cetăţenii să nu se lase manipulaţi de către cei care vor să le vândă pacea pe milioane murdare. Chemarea e să meargă la vot, să facă un pas spre schimbare, iar instituţia prezidenţială să fie recucerită.

  • nicolae misail catre alegatori.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.