Parlamentarii discută despre oportunitatea creării unui fond de pensii facultative

La atingerea vârstei de pensionare, unii salariaţi vor putea beneficia şi de pensie facultativă, pe lângă cea oferită de stat în baza contribuţiilor obligatorii de asistenţă socială. Aceasta se va întâmpla dacă agenţii economici la care au lucrat vor face, pe parcursul stagiului de muncă, tranzacţii în fondul pentru pensii facultative. Crearea unui astfel de fond este prevăzută într-un proiect de lege privind modificarea sistemului de pensionare, transmite IPN.

Potrivit preşedintelui Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, noul sistem de pensionare a fost preluat din ţările europene şi prevede, pe lângă procedura tradiţională de pensionare, şi conceptul de pensie facultativă sau benevolă. „În foarte multă ţări europene agenţii economici fac aşa-numitele plăţi benevole pentru a stimula lucrătorii, garantându-le o pensie suplimentară”, a spus Veaceslav Ioniţă.

Conform calculelor grupului de lucru asupra proiectului legii, dacă agenţii economici  vor face tranzacţii în fondul pentru pensii facultative, anual acesta ar putea înregistra încasări de până la 400 de milioane de lei. Statul ar putea să le ofere acestor agenţi economici şi unele facilităţi, cum ar fi anularea impozitelor pentru cheltuielile legate de hrana sau transportul salariaţilor, dar această posibilitate mai urmează să fie discutată.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern şi este înregistrat pentru dezbateri în plenul Parlamentului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.