Parlamentarii definitivează structura legislativului

Fracţiunile parlamentare se întrunesc joi, 10 septembrie, într-o nouă şedinţă plenară a Parlamentului. Liderii Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE) au anunţat că ordinea de zi figureză alegerea Biroului permanent, a vicepreşedinţilor şi a preşedinţilor comisiilor permanente din legislativ, transmite Info-Prim Neo. În urma consultărilor AIE, spicherul Mihai Ghimpu a declarat că o funcţie de vicepreşedinte al legislativului îi va reveni PCRM. „Comuniştii se vor alege şi cu vreo patru comisii permanente, din cele nouă care sunt preconizate să fie formate”, a menţionat Ghimpu. Deputatul PCRM, Vladimir Ţurcan, a declarat că şi fracţiunea PCRM va participa la şedinţa de azi a Parlamentului, însă refuză funcţia oferită de AIE. Potrivit lui Ţurcan, PCRM nu va înainta vreo candidatură pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, însă va participa la formarea comisiilor şi Biroului permanent. Deputaţii din AIE şi cei ai fracţiunii PCRM au venit la Palatul Republicii cu o oră înainte de începerea şedinţei în plen. Aceştia s-au întrunit separat, în şedinţe de fracţiune. Următoarea şedinţă a Parlamentului ar putea avea loc mâine, vineri, 11 septembrie. Serafim Urecheanu, liderul AMN, declara anterior că ar fi bine ca Parlamentul să activeze conform tradiţiei – în zilele de joi şi vineri a fiecărei săptămâni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.