Parlamentari tratează în mod diferit legitimitatea demiterii ministrului Economiei

Demiterea ministrului Economiei şi Comerţului este o acţiune care se înscrie în câmpul procedural existent în R. Moldova, consideră preşedintele Parlamentului Marian Lupu. Pe de altă parte, liderul Alianţei Moldova Noastră (AMN) Serafim Urecheanu consideră că miniştrii trebuie să fie numiţi şi demişi de Parlament, şi nu de şeful statului, ca în cazul lui Valeriu Lazăr. Marian Lupu a declarat pentru presă că preşedintele R. Moldova este abilitat cu dreptul de a demisiona şi a numi miniştri. Serafim Urecheanu, însă, e de părere că numirea lui Lazăr a fost, de la bun început, un pas greşit. „Dar, odată ce acesta a fost deja numit şi a început să lucreze, ar fi fost normal să fie lăsat să activeze şi în continuare, să pregătească bugetul pe anul 2007”, consideră liderul AMN. Potrivit lui Urecheanu, politica de cadre în R. Moldova, în special în ceea ce priveşte funcţia de ministru, este foarte defectuoasă. Deputatul califică drept extrem de straniu faptul că, într-o republică parlamentară, Legislativul nu are nici o atribuţie nici la demiterea miniştrilor, nici la numirea acestora, şi susţine că Parlamentul trebuie să examineze această chestiune. Valeriu Lazăr a fost demis prin decret prezidenţial la 18 septembrie curent. Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, revocarea acestuia a fost determinată de activitatea nesatisfăcătoare a acestui minister de importanţă strategică pentru dezvoltarea R. Moldova. „Este o apreciere negativă dată nu doar activităţii ministrului Valeriu Lazăr, ci a MEC în ansamblu”, a spus Vladimir Voronin. Printr-un alt decret prezidenţial, în funcţia de ministru al Economiei şi Comerţului a fost numit Igor Dodon, care anterior exercita funcţia de viceministru în acelaşi minister. Lazăr a deţinut fotoliul de viceministru al Economiei şi Comerţului pe când această structură era condusă de actualul spicher Marian Lupu. Valeriu Lazăr este primul ministru demis în actualul guvern, numit „Tarlev 2”, care activează din aprilie 2005.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE