`„Din toate aceste concluzii intermediare se poate trage una finală: miza următoarelor alegeri parlamentare de la sfârșitul anului viitor poate fi provocarea alegerilor anticipate cu scopul de a reconfigura paleta forțelor politice, eventual, după modelul anului 2009”.
---

Concluziile ciclului de dezbateri IPN cu genericul „Poziția de start a partidelor și potențialilor candidați independenți în prag de an electoral”, desfășurat de IPN la sfârșitul lunii trecute, sunt suficient de triste. Clasa politică pornește la luptă la fel de polarizată și dezmembrată ca și mai înainte, poate chiar mai polarizată și dezmembrată. La nivel general, nu există mai multă înțelegere în ceea ce privește orientarea strategică a țării decât a existat înainte, dacă nu și mai puțină. În interiorul grupurilor de partide cu interese apropiate există mai puține semne decât ar fi necesare pentru consolidarea unor mesaje comune. Iar perspectivele de identificare a consensului între partidele care pot trece pragul electoral, după alegeri, sunt aproape nule.

Pro-europenii „de alternativă”

Grupul de partide cu mesaj pro-european „de alternativă” sau de opoziție, invitat la dezbaterea IPN din 23.11.17, (Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Liberal Democrat din Moldova), s-a arătat interesat și optimist în ceea ce privește crearea unei platforme comune din perspectiva alegerilor parlamentare din 2018. Primele două formațiuni au și anunțat public intenția de a crea un bloc comun și câteva principii în baza cărora va funcționa acesta. Ele și-au motivat decizia prin necesitatea de adaptare la noile condiții de desfășurare a alegerilor în baza sistemului electoral mixt, adoptat în vară, precum și prin nevoia de a face față principalilor adversari politici, Partidul Democrat din Moldova și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, pe care îi consideră puternici și acționând în multe privințe concertat.

O parte dintre observatorii politici s-au întrebat de ce doar două partide în bloc și de ce nu mai multe din start? Întrebarea este firească în condițiile când se pare că există mai multe formațiuni pregătite să accepte această tactică electorală, fapt demonstrat indirect și de comportamentul participanților la dezbatere care nu s-au lăsat mult convinși, iar o parte dintre partidele rămase în afară și-au exprimat regretul că nu au fost invitate. Acest comportament denotă că ideea coalizării pe acest segment al eșichierului politic plutește în aer, deși s-ar putea ca aceasta să nu fie ușor de realizat, precum și efectele acestei tactici ar putea fi nu atât de univoc benefice scopului urmărit.

Mai întâi, urmează să fie convinși înșiși membrii și susținătorii celor două partide fondatoare ale viitorului bloc, pentru ca 1+1 să dea în rezultat 2 și nu mai puțin. Un astfel de risc există, pentru că, oricum, este vorba de două partide distincte, fiecare cu stilul său de comunicare și convingere a electoratului. Mai apoi, urmează să treacă o selecție riguroasă partidele și persoanele care pot aduce plusvaloare cauzei și nu dezavantaje, chiar dacă sunt ghidate de intențiile cele mai bune.

Este relevant în acest sens cazul PLDM care spune că a trecut printr-un purgatoriu real după criza legată de arestarea fostului lider, Vlad Filat. Pe de o parte, chiar dacă admitem că este așa, adversarii politici vor extrapola asupra întregului bloc atacurile la care o supune acum pe lidera PAS, Maia Sandu, privind originile pldm-iste ale acesteia și responsabilitatea pentru ceea ce i se incriminează formațiunii în perioada aflării la guvernare. Pe de altă parte, viitorului bloc i-ar putea fi utile structurile din teritoriu ale PLDM, multe dintre ele menținute în pofida vicisitudinilor prin care au avut de trecut. Reprezentații PLDM la dezbaterile IPN au demonstrat înțelegere și prudență în această chestiune, referindu-se la practica internațională, conform căreia dreptul de fondatori și inițiatori ai unor coaliții îl au partidele cu cele mai multe voturi exprimate în ultimele alegeri, precum și cu cea mai mare vizibilitate în sondajele de opinie.

Unioniștii pro-europeni și „unioniștii puri”

Participanții la dezbaterea din 24.11.17 au reprezentat partidele unioniste (Partidul Național Liberal, Partidul Democrația Acasă; Partidul Liberal Reformator și Partidul Unității Naționale, în timp ce Partidul Liberal nu a onorat invitația), mesajul cărora are în ultimii ani un ecou mai pronunțat în societate. Aceștia nu au fost atât de siguri în necesitatea și posibilitatea unui bloc comun, dar nu au exclus colaborarea pe anumite segmente, în special pe cel al candidaților în circumscripțiile uninominale. De asemenea, aceștia admit o colaborare mai strânsă după alegeri, în cazul în care mai multe partide unioniste acced în Parlament.

Disputa de principiu între aceste formațiuni se dă pe două planuri. Primul plan, cel care poate fi considerat ideologic, îi împarte în „unioniști pro-europeni” și „pur unioniști”. Primii văd integrarea europeană în calitate de instrument fără de care nu poate fi obținută unirea Republicii Moldova cu România, ceilalți văd unirea ca scop final care, concomitent, înseamnă și finalizarea procesului de integrare europeană, odată ce România este deja membră a UE. „Pur unioniștii” au apărut pe harta politică mai recent și sunt reprezentați în principal de PUN, în frunte cu liderul neformal, ex-președintele de la București Traian Băsescu. Mesajul acestuia privind neșansa Republicii Moldova de a deveni parte componentă a UE, din motive geopolitice, poate avea o puternică încărcătură stimulatorie pentru adepții unionismului, dar, în aceeași măsură, poate genera spirite euro-pesimiste atât în propria tabără, cât și în alte tabere pro-europene. Mai degrabă că acest mesaj, puternic, este unul pregătit „de acasă”, pentru că noii unioniști nu au cum să acumuleze mai multe voturi, decât atrăgându-le din tabere vecine pe eșichierul politic, eventual, cu anumite riscuri.

Cel de al doilea plan al disputelor dintre unioniști are natură subiectivă și se referă la faptul că liderii și o parte din membrii partidelor mai noi se trag din PL, iar PL nu acceptă nici măcar să discute cu „trădătorii”, nemaivorbind de o eventuală colaborare. Această circumstanță trebuie luată în seamă, dacă vrem să cântărim șansele de constituire a unor alianțe electorale pe platformă unionistă, după exemplul pro-europenilor de alternativă. Se pare că ele sunt extrem de reduse, pentru că, spre deosebire de gruparea pro-europeană de alternativă, partidele unioniste cu mai mult potențial și mijloace financiare nu sunt interesate să-și atribuie rolul de locomotivă în acest proces. S-ar putea să fie loc pentru un rol de mediator între toate curentele unioniste, jucat, eventual, de PNL care a reușit să nu ardă podurile nici cu PL, nici cu PUN și nici cu alți unioniști. Dar șansele finale, spuneam, sunt destul de mici.

Cu toate progresele din ultimii ani ale forțelor unioniste, acestea pot pretinde doar la accederea în Parlament cu un anumit număr de mandate, nu și la câștigarea alegerilor, ca în cazul celorlalte trei platforme politice. De aceea, după alegeri, dar și în perioada electorală, aceștia vor avea și rolul de sateliți ai celor două platforme pro-europene – oficială și de alternativă – în fiecare caz atrăgând voturi de la o platformă în favoarea alteia, conștient sau mai puțin conștient.

Partidele care se declară pro-ruse sau sunt asociate cu Rusia

La dezbaterea cu partidele pe platformă pro-euroasiatică au fost invitați reprezentanții mai multor formațiuni care se declară sau care sunt asociate cu Federația Rusă, inclusiv Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Politic Partidul Nostru, Partidul Regiunilor, Partidul Popular Socialist și Partidul Patrioții Moldovei. Cu regret, după multe negocieri, au dat curs invitației doar Patrioții Moldovei și acest comportament constituie o excepție pe fundalul întregului ciclu de dezbateri care și-a propus să analizeze pozițiile de start ale actorilor politici în prag de an electoral. Toate celelalte trei platforme au confirmat prin participare interesată o pregătire avansată pentru abordarea problemelor specifice pe care le aduce anul electoral, respectiv, a locului și rolului fiecăruia în soluționarea acestora.

S-ar putea ca acest comportament al pro-euroasiaticilor să denote existența unor proiecte legate de viitoarele alegeri pe care doresc să nu le divulge deocamdată, dar, în aceeași măsură, poate vorbi și despre anumite disfuncționalități și nesiguranțe în acest sens. În lipsa unor acțiuni sau declarații relevante, am putea deduce unele dintre ele:

1) Cel puțin acum, aici încă nu există claritate asupra pozițiilor de start ale fiecărei entități politice în parte, dar nici prea multă unitate asupra unui punct de vedere comun;
2) Nu există interes și, poate, capacitate pentru comunicare publică între entitățile poziționate pe același segment al eșichierului politic, dar nici cu societatea în ansamblu;
3) Și în acest caz partidele cu potențial și resurse nu agreează rolul de locomotivă pentru niște „vagoane în plus”;
4) În viitorul apropiat ar putea să apară disensiuni mai mari sau mai mici în cadrul acestei platforme.

Despre posibile disensiuni vorbește, în primul rând, răceala cu care aproape toate partidele au primit invitația de a se așeza la aceeași masă de discuții, iar, în al doilea rând, faptul că o parte dintre ele și-au exprimat dezacordul cu poziționarea lor în interiorul platformei pro-euroasiatice, care în sensul tradițional pentru societatea moldovenească al cuvântului ar fi sinonim cu „pro-rusești”. PCRM, de exemplu, a amintit despre mențiunea din statutul formațiuni care prevede „modernizarea europeană a Republicii Moldova”. Iar Partidul Popular Socialist a precizat că înțelege sub noțiunea „euroasiatic” suprafața întregii Europe, inclusiv cea de Vest, spațiul de până la Ural, precum și de după Ural, până la Răsăritul Îndepărtat. S-ar putea ca în această poziționare să existe și o anumită doză de greșeală a observatorilor politici, dar cea mai mare parte de responsabilitate pentru confuzie o poartă înseși aceste partide, care, cel puțin până acum, nu s-au poziționat suficient de clar, inclusiv pentru propriii alegători.

De fapt, cred că avem de a face cu un fenomen distinct pentru întreaga această platformă. Spre deosebire de partidele promotoare ale vectorului pro-european care își adjudecă în mod deschis tocmai două platforme – oficială și de alternativă – majoritatea partidelor care se declară sau sunt asociate cu vectorul pro-euroasiatic par să se rușineze să recunoască aceasta în mod tranșant, preferând formule gen „și cu Estul, și cu Vestul”, „nici cu Estul, nici cu Vestul” sau, de cele mai multe ori, utilizând lozinci „pro-Moldova”. Doar că un model de dezvoltare „curat moldovenesc” nu există în această lume globalizată și influențată de super-statele lumii și nu și-a demonstrat vitalitatea în toți anii de existență a statului Republica Moldova. În spațiul nostru geografic și valoric, există doar două modele civilizaționale de dezvoltare, european și rusesc, și cu cât mai mult timp îi va trebui societății și clasei politice moldovenești să se determine pe ce model mergem, cu atât mai dureroasă va fi tranziția.  

Și în acest caz responsabilitatea mai mare pentru relații intra-platformă revine partidelor mai influente, inclusiv PSRM și PPPN, doar că și relațiile dintre ele rămân suficient de tensionate, de presupus, din cauza geloziei reciproce pentru simpatiile Federației Ruse și, în special, ale președintelui rus, Vladimir Putin sau din dorința de a acumula de unul singur cât mai mult, de regulă, din contul vecinilor și potențialilor parteneri.

Și în acest caz rămâne valabilă regula ca îndemnul la colaborare sau cel puțin la neagresiune să îl facă cel puternic pentru ca acesta să aibă sorți de izbândă. Pentru că de la dezacorduri și tensiuni până la adversități nu este un drum prea lung, chiar mai scurt decât între dragoste și ură. Iar unde se bat doi, câștigă al treilea, eventual, din cadrul celorlalte trei platforme.

Puținele partide pe platformă europeană oficială

Partidul Democrat din Moldova și Partidul Popular European din Moldova reprezintă platforma europeană oficială de pe eșichierul politic, în sensul în care sunt formațiuni aflate la guvernare și în care alte formațiuni, numite în cadrul dezbaterilor „de alternativă”, le fac opoziție destul de dură. În procesul pregătirilor, organizatorii nu au putut identifica alte partide care să-și declare sau să accepte rolul de parteneri ai coaliției de guvernământ. Acest lucru poate avea două explicații: fie că pro-europenii oficiali nu vor mai avea alți potențiali parteneri în viitoarea campanie electorală, fie că, deocamdată, eventualii parteneri încă nu se decid să-și oficializeze poziția.

PDM și PPEM și-au declarat în cadrul dezbaterilor voința de a continua cursul european al țării, dar fără a afișa proiecte de activitate comună sub formă de blocuri, alianțe sau coaliții electorale. S-ar putea ca situația această să-și găsească explicație în diferența dintre ideologiile politice pe care le împărtășesc cele două partide. Mai degrabă, însă, este vorba de încrederea pe care o are PDM că se poate descurca de unul singur până la etapa alegerilor propriu-zise, ca să nu se lege cu anumite promisiuni prealabile de partajare post-electorală a pârghiilor puterii cu actualul partener de coaliție. Din nou este vorba despre alegerea și „dreptul celui puternic”, care deține prioritățile, dar și responsabilitățile într-un joc politic.

Deși este suspectat de jocuri de culise cu alte formațiuni, inclusiv cu adversarii săi declarați, de mai multă vreme, PDM își face propriul joc în raport cu pârghiile puterii în Republica Moldova și actualmente nu există motive să credem că în anul electoral care este înainte își va schimba comportamentul. Mai mult, pentru a nu introduce modificări în acest joc pe ultima sută de metri până la noul ciclu electoral, PDM a preferat să întindă aproape de maximum struna relațiilor atât cu partenerii externi, în cazul în care aceștia au recomandat să nu fie schimbat sistemul electoral, dar și cu oponenții politici din ambele flancuri, din dreapta și din stânga.

Poate mai mult decât oricine, PDM pedalează pe pregătirile pentru viitoarele alegeri, o face masiv, inventiv, suficient de populist ca să prindă la electorat și cheltuiește pentru aceasta mai mulți bani decât toți potențialii concurenți electorali luați împreună. De mai multe luni, anume în această direcție sunt îndreptate mai toate acțiunile despre care se relatează în fiecare zi de marți, după ședința săptămânală a formațiunii. Exact în același stil au fost formulate sarcinile partidului în rezoluția Consiliului Național Politic, întrunit săptămâna trecută, dar și deciziile Biroului Politic, convocat săptămâna curentă. Se cunoaște că PDM este destul de activ, deja de mult timp, în identificarea candidaților independenți pentru circumscripțiile uninominale pe care ar fi gata să-i sprijine în contul colaborării ulterioare în viitorul Parlament. Involuntar, la aceeași concluzie se poate ajunge și analizând ultimele acțiuni ale guvernării pdm-iste în relațiile cu un actor internațional atât de important, dar și previzibil ca reacție, cum este Federația Rusă. Per ansamblu, acțiunile creează impresia că PDM știe ce face, fără să ne pronunțăm, dacă e bine sau rău ceea ce știe și ceea ce face. Putem chiar admite că această tactică le poate aduce democraților multe beneficii până la alegeri, precum și în ziua alegerilor, problema este dacă ea nu le poate juca festa deja a doua zi de după alegeri?

Condamnați să se înghită reciproc

Dezbaterile publice la care ne-am referit au avut drept scop să analizeze pozițiile de start ale partidelor concentrate în patru platforme, profilate în cadrul ultimei campanii prezidențiale din anul 2016 și care par să rămână valabile în continuare: platforma pro-europeana de alternativa, platforma unionista, platforma pro-eurasiatica și platforma pro-europeana oficială. Ni s-a părut importantă fixarea acestei stări de lucruri în prag de an electoral pentru că, până a ajunge să te bați cu adversarul cel mare, trebuie să vezi, dacă ai aliați și cât de siguri sunt aceștia, trebuie să te îngrijești să-ți fie asigurat „spatele frontului”, pe scurt, trebuie să te descurci mai întâi cu vecinii de pe eșichierul politic care merg la alegător cu un mesaj apropiat. Și încă de aceea, pentru că, întors de la „război”, tot cu vecinii trebuie să te cooperezi pentru a reface viața „pașnică”, cel puțin pentru aproximativ patru ani înainte. În acest sens, am văzut că doar într-o singură platformă lucrurile se prezintă cât de cât previzibil, cea europeană de alternativă.

Și mai nesigură se prezintă situația relațiilor post-electorale între potențialii câștigători ai scrutinului.

Conform sondajelor, favoriții viitoarelor alegeri pot fi PSRM din cadrul platformei pro-euroasiatice, eventualul bloc al pro-europenilor de alternativă, precum și PDM, deja în baza criteriului că acesta „ știe ce face”, dacă face atâtea și cheltuiește atâtea resurse. Nu sunt excluse și alte prezențe de învingători la capătul maratonului electoral, inclusiv unioniștii și PCRM, însă aceștia, la situația actuală, pot pretinde doar la rolul de lăturași la o nuntă comandată de altcineva.

Constituie un mare semn de întrebare, dacă cineva dintre cele trei forțe politice favorite este în stare să câștige alegerile astfel încât să poată forma guvernul de sine stătător. Aceasta pentru că societatea este extrem de divizată, iar forțele politice, în condiții democratice, constituie oglinda societății pe care o reprezintă, respectiv, acum nu există cineva care ar putea reprezenta de unul singur mai mult de jumătate de societate. Dacă până la urmă se va ajunge la un câștigător unic, aceasta ar putea să însemne și că nu au fost tocmai respectate regulile reprezentativității și ale democrației în ansamblu. Și poate că ar exista un prim motiv serios pentru alegeri anticipate.

Alegerile anticipate ar putea fi și soluția și pentru situația în care câștigătorii nu vor găsi consens pentru formarea alianței de guvernare și a guvernului propriu-zis. Variante de scenarii aici nu sunt foarte multe.

Teoretic, PSRM și PDM nu vor putea guverna împreună, căci pentru aceasta cel puțin unul dintre ei, dacă nu ambii, ar trebui să renunțe la propria imagine, iar aceasta ar însemna „înghițirea” unuia de către celălalt sau chiar anihilarea politică reciprocă. Pe lângă imagine, fiecare dintre aceștia doi va trebui să renunțe la sprijinul important, inclusiv financiar, din partea partenerilor strategici actuali din afara țării și aceasta însemnă chiar ceva mai mult. Mai degrabă că fiecare dintre cei doi va prefera alegerile anticipate.

Teoretic, este posibil ca PSRM să câștige astfel încât să poată forma Guvernul, chit că liderii formațiunii, precum și președintele Igor Dodon insistă permanent asupra acestui scenariu. Doar că poziția solitară în cadrul propriei platforme pro-euroasiatice predispune și spre concluzia că vecinii mai degrabă îi vor sustrage voturi decât îi vor adăuga. Iar pe exteriorul platformei bătălia se va da toți împotriva tuturor și nu unu la unu, cum a fost în prezidențiale. Iar aceasta înseamnă că este la fel de reală, dacă nu și mai reală, și varianta în care PSRM va avea nevoie de aliați pe care nu are de unde să îi ia. 

Despre coalizarea PSRM cu europenii de alternativă nu se discută, pentru că nu se discută, și dacă aceasta va fi unica soluție rămasă, înseamnă că soluția sunt alegerile anticipate.

Cele mai multe șanse, dar și cele mai multe dispute poate trezi varianta coalizării PDM cu pro-europenii de alternativă, dar și ea are sorți de izbândă foarte limitate. Mai întâi, pentru că potențialii membri ai viitorului bloc electoral de alternativă au declarat în repetate rânduri că nu vor accepta un astfel de parteneriat după alegeri și au motive serioase să nu-și schimbe poziția atunci. Ar trebui să fie sinucigași politici ca, adjudecându-și un rol important în viitorul Parlament, să accepte parteneriatul formațiunii care până acum și-a redus la tăcere aproape toți oponenții și marea majoritate a foștilor parteneri, se zice, nu totdeauna prin metode ortodoxe. Dacă nu vor putea forma propriul guvern, eventual cu unioniștii, și/sau cu comuniștii (de ce nu?), pro-europenii de alternativă vor pleda pentru alegeri anticipate. Se pare că și PDM este conștient de aceasta pentru că de pe acum insistă pe deschiderea pentru conlucrarea post-alegeri cu PAS-PPDA, iar, indirect, pe responsabilizarea acestora în cazul eșecului. Este deja o jumătate de aluzie la alegerile anticipate.

Desigur că există și varianta în care PDM va forma guvernul, preponderent cu concursul deputaților aleși în circumscripțiilor uninominale, dar se pare că inițiatorii referendumului anti-mixt au înțeles stratagema și și-au propus să o desjoace. Fie prin anularea votului mixt, dacă referendumul reușește, fie prin comunicarea mai intensă cu electoratul, prilejuită de referendum. Și aici, ca variantă, nu sunt excluse alegerile anticipate.

Pe moment, există o singură posibilitate de evitare a alegerilor parlamentare anticipate după cele ordinare de la sfârșitul anului ce vine. Pentru aceasta, PDM, care deține „pâinea și cuțitul” în țara aceasta, trebuie să le dea potențialilor parteneri, din stânga sau din dreapta, un „semn din mila Măriei sale” vorba „Scrisorii III” a lui Mihai Eminescu. În cazul partenerilor din stânga, aceasta ar fi în mod obligator încălzirea relațiilor cu Federația Rusă cu toate consecințele acestui gest. Iar în cel al partenerilor din dreapta, aceasta ar însemna să îndeplinească, sincer și cu bună credință, cele 29 de condiții anunțate de UE (28 plus cele politice) în schimbul asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro si să slăbească, sincer și cu bună credință, presiunile, politice, mediatice, administrative, la care viitorii parteneri spun că sunt supuși. Pentru aceasta timp este suficient – un an întreg înainte.

În caz contrar, din toate concluziile intermediare formulate până acum, se poate trage una singură, finală: miza următoarelor alegeri parlamentare de la sfârșitul anului viitor poate fi provocarea alegerilor anticipate cu scopul de a reconfigura paleta forțelor politice, eventual, după modelul anului 2009, dar cu consecințe foarte imprevizibile. Sau: parlamentarele 2018 sunt un balaur cu trei capete condamnate să se înghită reciproc.

Valeriu Vasilică, IPN