Parlamentar bulgar cheamă acasă etnicii din Moldova, România şi Ucraina

Deputatul bulgar Zahari Gheorghiev propune instituirea unui fond pentru susţinerea membrilor comunităţilor bulgare din străinătate care doresc să se stabilească cu traiul în Bulgaria. Potrivit agenţiei bulgare „Novinite”, citată de Info-Prim Neo, parlamentarul socialist consideră etnicii bulgari din România, R. Moldova şi Ucraina principali beneficiari de astfel de programe. Potrivit parlamentarului bulgar, donatorii ar putea transmite viitorului fond bani, imobile şi chiar loturi în paragină. Scopul fondului este de a găsi o soluţie adecvată la solicitările multor bulgari din străinătate de a reveni în ţara strămoşilor. Deputatul Gheorghiev crede că fondul va oferi autorităţilor posibilitatea de a satisface necesităţilor noilor-veniţi. Preşedintele bulgar Gheorghi Pârvanov urmează să dea un răspuns acestei iniţiative.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.